InfoCons Protecția Consumatorilor te informează : “Muzica Sferelor –  geometria secretă a picturii europene”

 

Institutul Cultural Român Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Institutul de Cercetări Multidisciplinare în Artă din Iași și Universitatea liberă din Bruxelles, organizează, în perioada 3-17 noiembrie 2026, seria de evenimente „Muzica Sferelor – geometria secretă a picturii europene”, ce include vernisajul expoziției cu același titlu a prof. univ. dr. Cristian Ungureanu  și o dezbatere academică.

Evenimentele,  dedicate relației dintre artele vizuale, muzică, matematică și istoria culturii europene, se desfășoară în cadrul acordului de cooperare dintre Université libre de Bruxelles și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, semnat în decembrie 2025, care a contribuit la dezvoltarea relației bilaterale de cooperare dintre cele două universități, în multiple domenii de acțiune.

Vernisajul expoziției „Muzica Sferelor – geometria secretă a picturii europene” va avea loc în data de 4 noiembrie 2026, ora 18:00, la sediul Secției Consulare a Ambasadei României în Regatul Belgiei (Avenue de Cortenbergh 71, Bruxelles), în prezența artistului.

Expoziția propune o reflecție asupra raportului dintre geometrie, proporție, ritm și armonie și asupra modului în care aceste elemente participă la construcția imaginii în arta europeană. Conceptul pornește de la ideea că, dincolo de reprezentarea vizibilă, o operă de artă se poate organiza potrivit unor structuri și proporții, ce îi conferă coerență și echilibru. În această perspectivă, geometria nu este privită exclusiv ca instrument formal, ci și ca principiu de organizare a imaginii.

Expoziția reunește 34 de lucrări de pictură pe pânză, cu dimensiunile de 100 × 120 cm și trei sculpturi/instalații.Prezența lucrărilor tridimensionale extinde cercetarea asupra geometriei din planul pictural către spațiul fizic. Curatoriatul expoziției este asigurat de Raluca Zaharia, cercetător în domeniul teatrului în cadrul Institutului de Cercetări Multidisciplinare în Artă al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

În cadrul vernisajului, prof. univ. dr. Cristian Ungureanu va prezenta principalele repere ale cercetării sale asupra relației dintre geometrie, proporție și armonie în pictura europeană, prelegerea sa fiind completată de un moment muzical, susținut de chitariștii Cezar Doboș și Matei Bantăș, masteranzi ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, care se vor raporta la aceleași noțiuni de ritm, proporție și armonie. Seara se va încheia cu un recital de poezie susținut de Raluca Zaharia și Doru Zaharia, introducând expresia poetică în dialogul dintre imagine și muzică.

Dezbatere academică la Université libre de Bruxelles

În după-amiaza zilei de 5 noiembrie 2026, proiectul va continua la Université libre de Bruxelles cu dezbaterea academică „Muzica Sferelor – geometria secretă a picturii europene”, ce va completa componenta expozițională printr-un cadru teoretic, de analizare a raporturilor dintre structurile matematice, principiile armoniei muzicale și construcția imaginii în arta europeană, cu accent asupra modului în care proporția, ritmul, geometria și ordinea au fost utilizate în creația și interpretarea artistică.

La dezbatere vor participa conf. univ. dr. Alexandra Crăciun, conf. univ. dr. Alice-Cristina Toma, cercetător științific Raluca Zaharia, prof. univ. dr. Cristian Ungureanu și acad. Baudouin Decharneux.

Proiectul contribuie astfel la dezvoltarea cooperării universitare și academice, precum și la promovarea culturii române într-un context cultural și academic european.

redactat Mihaela Istrate Baldovin

aprobat Corina Panaitopol

Ziua Internațională One Health 2026 : InfoCons lansează Proiectul Mănânci Bine , Trăiești Bine ! / Eat Real Food ! One Health = One Consumer’s Protection !

Cu ocazia Zilei Internaționale One Health, marcată anual la data de 3 noiembrie, InfoCons anunță lansarea proiectului Mănânci Bine , Trăiești Bine , o inițiativă care promovează accesul nediscriminatoriu al tuturor consumatorilor – copii, adolescenți, adulți și seniori – la alimente de calitate, cât mai puțin procesate, cu un conținut cât mai redus de aditivi alimentari, la prețuri accesibile și corecte, în vederea asigurării unui standard european de viață și sănătate.

Sub mesajul „Mănânci Bine , Trăiești Bine – Sunt Cetățean European și Am Drepturi!”, proiectul urmărește promovarea unei alimentații echilibrate și a unor alegeri informate, prin instrumentele disponibile în Unica Soluție de Protecția Consumatorilor InfoCons – Aplicația InfoCons.

Prin intermediul aplicației, consumatorii pot identifica ingredientele, aditivii alimentari, alergenii și valorile nutriționale ale produselor, pot compara diferite alimente și pot utiliza calculatoare dedicate determinării numărului total de aditivi din produsele selectate pentru consum la o masă, într-o zi sau într-o săptămână, precum și estimării aportului caloric și a efortului fizic.

Un element central al acestei abordări îl reprezintă eticheta de protecția consumatorilor InfoScore, alături de Pro InfoScore și Eco InfoScore, instrumente care facilitează înțelegerea caracteristicilor produselor, inclusiv a gradului de procesare și a impactului asupra mediului.

Prin aceste soluții, InfoCons urmărește transformarea principiului One Health – O singură sănătate dintr-un concept teoretic într-o soluție simplă, independentă, transparentă și practică, prin care fiecare consumator să poată înțelege mai bine ce consumă, cât consumă și ce impact pot avea alegerile sale asupra sănătății și mediului.

Pentru mai multe informații, click AICI .

Puterea consumatorului poate schimba România – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

De la gestul individual la responsabilitatea colectivă: puterea consumatorului poate accelera tranziția României către o economie circulară și îndeplinirea obiectivelor europene de reciclare.

Există o putere pe care fiecare dintre noi o exercită în fiecare zi, chiar dacă nu o conștientizăm întotdeauna: puterea de a alege. Alegem ce cumpărăm, cât cumpărăm, de unde cumpărăm și, în cele din urmă, ce facem cu produsul după ce nu ne mai este de folos.

Într-o economie în care milioane de decizii de consum se repetă zilnic, aceste alegeri nu sunt deloc neînsemnate. Ele pot influența comportamentul companiilor, pot determina schimbarea produselor și a ambalajelor și pot accelera transformarea sistemului de gestionare a deșeurilor. Consumatorul nu mai este doar ultima verigă a lanțului economic. Poate deveni unul dintre actorii care îl schimbă.

Uniunea Europeană a înțeles de mult acest lucru și a transformat reciclarea într-o obligație măsurabilă pentru statele membre. Obiectivele europene sunt clare: pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale trebuie să ajungă la cel puțin 55% în 2025, 60% în 2030 și 65% în 2035.

Pentru ambalaje, obiectivele sunt la fel de ambițioase: minimum 65% din greutatea tuturor deșeurilor de ambalaje trebuie reciclată până la sfârșitul anului 2025, iar pragul urcă la 70% în 2030. Există, de asemenea, obiective distincte pentru plastic, aluminiu, sticlă, hârtie și carton.

Așadar, nu mai vorbim despre o tendință sau despre o recomandare. Vorbim despre obiective europene concrete, care presupun infrastructură, reguli, investiții, responsabilitate din partea producătorilor și, esențial, participarea consumatorilor.

România nu își poate permite să rămână spectator

Realitatea românească ne arată însă că distanța dintre obiective și rezultate rămâne importantă.

În 2024, rata de circularitate a materialelor – proporția materialelor reciclate care sunt reintroduse în economie – era de numai 1,3% în România, față de 12,2% la nivelul Uniunii Europene. Este un indicator diferit de rata de reciclare a deșeurilor municipale, dar spune ceva important despre cât de puțin material reciclat reintră efectiv în circuitul economic românesc.

În 2026, Comisia Europeană a anunțat, de asemenea, măsuri în cadrul procedurilor de infringement care vizează neîndeplinirea de către România a unor obiective de reciclare a deșeurilor.

Aceste cifre și decizii europene nu trebuie privite doar ca statistici administrative sau ca probleme ale autorităților. Ele trebuie să ne determine să punem o întrebare simplă: ce putem face noi, consumatorii, pentru ca România să recupereze acest decalaj?

Răspunsul este mai complex decât simplul îndemn „reciclează!".

Reciclarea începe înainte ca obiectul să ajungă în coșul de gunoi. Începe în momentul în care alegem între două produse. Începe atunci când preferăm un ambalaj reutilizabil în locul unuia de unică folosință, când evităm produsele supraambalate, când alegem produse durabile și reparabile și când refuzăm risipa.

Consumatorul poate transmite pieței un mesaj pe care orice producător îl înțelege: ceea ce se cumpără continuă să fie produs; ceea ce este refuzat trebuie regândit.

Reciclarea nu înseamnă doar „unde aruncăm"

Am redus prea mult discuția despre reciclare la culoarea recipientului în care aruncăm un ambalaj.

Reciclarea adevărată înseamnă însă un întreg lanț: colectare separată, sortare, transport, procesare, existența unor piețe pentru materialele reciclate și, în final, utilizarea acestora pentru fabricarea unor produse noi.

Dacă una dintre verigi lipsește, întregul sistem pierde eficiență.

De aceea, este nedrept să transferăm întreaga responsabilitate asupra cetățeanului. Consumatorului i se poate cere să colecteze separat, dar trebuie să existe infrastructură pentru colectare separată. I se poate cere să aleagă produse reciclabile, dar producătorii trebuie să proiecteze ambalaje care pot fi efectiv reciclate. I se poate cere să fie responsabil, dar informațiile despre produs și despre modul de gestionare a deșeurilor trebuie să fie clare și accesibile.

Noua economie circulară presupune, de fapt, un nou contract între consumator, producător și autorități.

Producătorul trebuie să își asume responsabilitatea pentru produs și ambalaj pe întregul ciclu de viață. Autoritățile trebuie să asigure reguli clare, infrastructură și control. Iar consumatorul trebuie să își folosească principala sa formă de putere: alegerea.

Legislația europeană merge deja în această direcție, inclusiv prin principiul responsabilității extinse a producătorilor și prin cerințe care urmăresc ca ambalajele să fie mai ușor de reutilizat și reciclat.

Puterea de cumpărare este și puterea de a schimba piața

Poate părea că alegerea unei sticle, a unui detergent sau a unui produs alimentar are o importanță prea mică pentru a schimba ceva la nivel național.

Dar milioane de consumatori care fac aceeași alegere transformă o preferință într-un semnal economic.

Dacă oamenii caută ambalaje cu mai puțin material, companiile vor avea un motiv să reducă ambalarea. Dacă oamenii preferă produse reutilizabile, piața va răspunde. Dacă cer informații clare despre reciclabilitatea unui produs, transparența poate deveni avantaj competitiv. Dacă cetățenii solicită colectare separată funcțională în comunitățile lor, administrațiile nu mai pot trata problema ca pe una secundară.

Consumatorul nu trebuie să devină activist permanent. Trebuie să devină un consumator informat.

Iar aici avem nevoie de educație. De la școală până la comunicarea publică, trebuie să înțelegem că deșeul nu este doar ceva de care vrem să scăpăm. Este, în multe cazuri, o resursă care poate reintra în economie.

La nivel european, în 2024, aproximativ 48% din deșeurile municipale au fost reciclate. Obiectivul pentru 2030 este de 60%.

România trebuie să privească această țintă nu doar ca pe o obligație europeană, ci ca pe o oportunitate economică.

Materialele reciclate înseamnă mai puține resurse primare consumate, mai puține deșeuri depozitate, noi activități economice, locuri de muncă și o economie mai puțin dependentă de consumul continuu de materii prime.

Nu putem construi economia circulară cu mentalitatea economiei liniare

Modelul vechi este simplu: extragem, producem, cumpărăm, folosim și aruncăm.

Modelul circular cere altceva: reducem, reutilizăm, reparăm, reciclăm și reintroducem materialele în economie.

Această schimbare nu poate fi realizată exclusiv prin legislație. Nicio directivă europeană nu poate recicla în locul nostru. Nicio strategie națională nu poate transforma singură un ambalaj aruncat greșit într-o materie primă.

Regulile creează cadrul. Investițiile creează infrastructura. Companiile creează produse și servicii. Dar consumatorii dau pieței direcția.

De aceea, puterea consumatorului trebuie privită ca o componentă reală a politicii de mediu.

Fiecare alegere contează. Nu pentru că un singur om poate rezolva problema deșeurilor, ci pentru că milioane de alegeri individuale pot schimba comportamentul colectiv al pieței.

România are nevoie de această schimbare de perspectivă. Nu avem nevoie doar de mai multe containere, ci de mai multă responsabilitate. Nu doar de campanii de informare, ci de educație permanentă. Nu doar de obiective europene, ci de mecanisme prin care aceste obiective să devină realitate în fiecare comunitate.

Iar consumatorul trebuie să știe că are un cuvânt de spus.

Puterea noastră nu se termină la casa de marcat. Ea continuă prin fiecare alegere pe care o facem după ce cumpărăm un produs și, mai ales, prin ceea ce alegem să facem cu el atunci când nu ne mai este necesar.

Europa își propune să transforme deșeurile în resurse. România trebuie să transforme această obligație într-o oportunitate.

Iar primul pas poate fi făcut de fiecare dintre noi.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

PPWR: noile reguli europene și impactul asupra modelelor de business – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

De la reducerea ambalajului și reciclabilitate la reutilizare, conținut reciclat și noi obligații pentru producători, regulamentul european transformă ambalajul dintr-o simplă componentă a produsului într-o decizie strategică de business.

Noul Regulament european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje aduce schimbări importante pentru producători, retaileri, importatori și operatorii din lanțul de aprovizionare. Dincolo de conformare, PPWR va influența designul produselor, alegerea materialelor, costurile, logistica, relația cu furnizorii și dezvoltarea unor modele bazate pe reutilizare.

Ambalajul intră într-o nouă etapă.

Pentru multe companii, ambalajul a fost până acum o combinație între protecția produsului, logistică și marketing. PPWR schimbă această perspectivă. Regulamentul (UE) 2025/40 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje se aplică din 12 august 2026 și introduce un set de cerințe care vor transforma progresiv modul în care ambalajele sunt proiectate, produse, utilizate și gestionate la finalul ciclului de viață.

Miza nu este doar reciclarea.

Miza este schimbarea întregului model economic din jurul ambalajului.

Ce este nou?

Una dintre cele mai importante schimbări este trecerea de la o abordare concentrată în principal pe gestionarea deșeurilor la una care intervine încă din etapa de proiectare.

Regulamentul introduce cerințe privind minimizarea ambalajului, astfel încât greutatea și volumul acestuia să fie reduse la ceea ce este necesar pentru funcționalitatea produsului. Sunt vizate inclusiv soluțiile care creează volum inutil, precum pereți dubli, funduri false sau straturi care nu au o justificare funcțională.

Pentru companii, aceasta înseamnă că proiectarea ambalajului nu mai poate fi separată de strategia de sustenabilitate și de cost.

Un ambalaj mai ușor poate însemna mai puțină materie primă, dar poate presupune și schimbarea procesului de producție, a furnizorului sau a echipamentelor.

Designul devine, astfel, o decizie economică.

Reciclabilitatea devine un criteriu esențial

O altă schimbare majoră este legată de reciclabilitate.

PPWR introduce cerințe progresive pentru ca ambalajele să fie proiectate astfel încât să poată fi reciclate. Din 2030, ambalajele vor trebui să respecte criterii de performanță privind reciclabilitatea, iar cerințele devin mai stricte ulterior.

Această schimbare poate avea efect direct asupra portofoliilor de produse.

Structurile complexe, combinațiile de materiale și anumite componente care îngreunează reciclarea vor trebui reevaluate.

Pentru departamentele de dezvoltare de produs, întrebarea nu va mai fi doar:

„Cum facem un ambalaj atractiv?"

Ci și:

„Cum facem un ambalaj atractiv, funcțional, eficient și reciclabil?"

Este o schimbare importantă de paradigmă.

Mai mult material reciclat în ambalaje

PPWR introduce și cerințe privind utilizarea materialului reciclat, în special pentru ambalajele din plastic.

Direcția este clară: o parte tot mai importantă din materialele utilizate pentru ambalaje trebuie să provină din surse reciclate, în funcție de tipul ambalajului și de categoria materialului.

Impactul se va vedea în lanțul de aprovizionare.

Companiile vor trebui să își securizeze sursele de material reciclat, să verifice calitatea acestuia și să gestioneze eventualele diferențe de preț și disponibilitate.

Pentru producători, aceasta poate însemna renegocierea contractelor cu furnizorii.

Pentru furnizorii de materiale reciclate, înseamnă o piață cu o cerere potențial mai mare.

Iar pentru companii, înseamnă că materia primă reciclată devine o variabilă strategică, nu doar o alegere de imagine.

Reutilizarea poate schimba modelul operațional

Poate cea mai profundă schimbare este accentul pus de PPWR pe reutilizare.

În locul modelului „produce–folosește–aruncă", regulamentul stimulează dezvoltarea unor sisteme în care ambalajul este returnat, curățat și folosit din nou.

Pentru anumite categorii sunt stabilite obiective de reutilizare pentru 2030 și 2040.

Aici apare o schimbare fundamentală pentru business.

Un ambalaj reutilizabil nu este doar un alt tip de ambalaj.

Este un serviciu și un sistem logistic.

Compania trebuie să organizeze returnarea, transportul, sortarea, spălarea, verificarea și reintroducerea ambalajului în circuit.

În anumite sectoare, acest lucru poate duce la apariția sau extinderea unor modele precum sistemele de depozit, refill, pooling de ambalaje și logistica inversă.

E-commerce-ul va trebui să regândească ambalarea

Un alt domeniu în care impactul poate fi semnificativ este comerțul online.

PPWR introduce cerințe pentru reducerea spațiului gol din ambalajele de grupare, transport și e-commerce, iar din 2030 raportul dintre spațiul gol și volumul total al ambalajului nu va putea depăși 50%, potrivit regulilor prevăzute de regulament.

Pentru operatorii de e-commerce, această schimbare poate însemna:

noi dimensiuni standard pentru cutii;

automatizarea procesului de ambalare;

reducerea materialelor de umplere;

optimizarea depozitelor;

modificarea fluxurilor logistice;

utilizarea mai eficientă a spațiului de transport.

Ceea ce pare la prima vedere o regulă de mediu poate deveni și o problemă de eficiență operațională.

Ambalajul intră în calculul costului total

PPWR schimbă și modul în care companiile trebuie să privească prețul ambalajului.

Prețul de achiziție nu mai este singurul criteriu.

În calcul intră din ce în ce mai mult:

material + design + transport + reciclabilitate + conținut reciclat + obligații EPR + colectare + gestionarea la finalul ciclului de viață.

Asta înseamnă că ambalajul trebuie analizat pe întregul său ciclu de viață.

Un ambalaj care este mai scump la achiziție poate deveni mai eficient dacă reduce greutatea transportată, cantitatea de material utilizată sau costurile asociate gestionării deșeurilor.

În același timp, o soluție ieftină la cumpărare poate deveni mai costisitoare dacă este dificil de reciclat sau dacă implică obligații suplimentare.

PPWR mută discuția de la prețul ambalajului la costul total al ambalajului.

Producătorii vor avea nevoie de mai multe date

O schimbare mai puțin vizibilă, dar esențială, este creșterea importanței datelor.

Companiile vor trebui să știe cu mai multă precizie:

ce materiale conține ambalajul;

cât cântărește;

cât material reciclat conține;

dacă și cum poate fi reciclat;

unde este introdus pe piață;

cine este responsabil pentru obligațiile aferente;

ce cantități sunt puse pe piață.

În practică, departamentele de sustenabilitate, achiziții, financiar, juridic, producție și logistică vor trebui să lucreze mult mai integrat.

Datele despre ambalaje devin date de business.

România: conformarea nu va fi suficientă

Pentru companiile din România, una dintre cele mai importante provocări va fi să transforme PPWR dintr-o obligație de conformare într-un proces de transformare a businessului.

Dacă managementul se uită la PPWR doar prin prisma documentelor, declarațiilor și obligațiilor, se va concentra inevitabil pe costul imediat.

Dacă îl privește ca pe o transformare a pieței, apare o altă întrebare:

Cum putem face ca noul model de ambalare să ne reducă risipa, să ne eficientizeze operațiunile și să ne susțină competitivitatea?

Această schimbare de perspectivă este esențială.

Pentru că ambalajul va intra tot mai mult în discuțiile despre achiziții, design, lanț de aprovizionare, logistică, investiții și preț.

Iar companiile care vor începe din timp să își regândească portofoliul vor avea mai mult timp să testeze soluții, să negocieze cu furnizorii și să își adapteze procesele.

Nu este doar despre plastic

Una dintre greșelile frecvente este să reducem PPWR la problema plasticului.

Regulamentul se aplică tuturor ambalajelor, indiferent de material: plastic, hârtie și carton, sticlă, metal sau alte materiale.

Așadar, întrebarea corectă nu este:

„Cu ce înlocuim plasticul?"

Întrebarea este:

„Care este soluția de ambalare care își îndeplinește funcția cu un consum cât mai eficient de resurse și poate rămâne cât mai mult timp în circuitul economic?"

Uneori răspunsul poate fi reciclarea.

Alteori, reutilizarea.

În anumite cazuri, reducerea cantității de material.

Iar uneori, pur și simplu eliminarea unui ambalaj care nu era necesar.

O schimbare care începe înainte de raft

Poate aceasta este una dintre cele mai importante concluzii ale PPWR.

Regulamentul nu schimbă doar ceea ce se întâmplă cu ambalajul după ce produsul este cumpărat. El intervine mult mai devreme, în etapa în care compania decide ce ambalaj va produce, din ce material, în ce cantitate și cu ce posibilități de reutilizare sau reciclare.

Asta înseamnă că responsabilitatea nu mai poate fi izolată într-un singur departament.

Marketingul, producția, achizițiile, logistica, financiarul și sustenabilitatea vor trebui să privească ambalajul ca pe o decizie comună.

Pentru România, această schimbare poate fi și o oportunitate.

Companiile care vor analiza din timp materiile prime, designul, furnizorii, logistica și sfârșitul ciclului de viață al ambalajelor își pot construi procese mai eficiente și mai bine pregătite pentru noul cadru european.

PPWR nu este, așadar, doar despre reciclare.

Este despre cum proiectăm, producem, vindem și recuperăm valoarea unui produs după utilizare.

Ambalajul devine parte din strategia de business, iar deciziile luate astăzi vor influența costurile și procesele companiilor în anii următori.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

Ocolul Pământului în 70 de gesturi și atitudini de responsabilitate – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Putem avea strategii, legi, obiective, campanii și cele mai bune intenții. Dar numitorul comun al tuturor acestor lucruri rămâne unul singur: a face. Pentru că sustenabilitatea nu se construiește doar prin ceea ce spunem, ci prin ceea ce alegem să facem, în fiecare zi.

Dacă am putea face ocolul Pământului nu în 80 de zile, ci în 70 de gesturi și atitudini de responsabilitate, cum ar arăta această călătorie?

Poate ar începe cu un gest foarte simplu: să nu aruncăm un deșeu pe jos.

Ar continua cu o alegere: să cumpărăm doar ceea ce avem nevoie.

Cu o atitudine: să respectăm natura.

Cu o decizie: să reparăm un obiect înainte de a-l înlocui.

Cu un obicei: să colectăm separat.

Cu o întrebare: „Ce se întâmplă cu acest produs după ce nu îmi mai este util?"

Și, poate, cu o promisiune: „Voi încerca să las în urma mea mai multă grijă decât risipă."

Așa ar putea începe o călătorie în jurul Pământului.

Nu cu pași spectaculoși.

Ci cu gesturi.

70 de gesturi pot însemna 70 de începuturi

De ce 70?

Pentru că nu avem nevoie de un număr perfect pentru a începe să facem lucrurile diferit.

Putem avea 70 de gesturi, 70 de alegeri, 70 de atitudini. Și fiecare dintre ele poate fi un punct de plecare.

Să folosim o sacoșă reutilizabilă.

Să evităm risipa alimentară.

Să stingem lumina atunci când nu avem nevoie de ea.

Să folosim apa cu responsabilitate.

Să refolosim un obiect.

Să donăm ceea ce nu mai folosim.

Să reparăm.

Să alegem produse durabile.

Să citim eticheta.

Să ne informăm înainte de a cumpăra.

Să nu confundăm „nou" cu „necesar".

Să strângem după noi.

Să nu lăsăm deșeuri în natură.

Să educăm un copil.

Să dăm un exemplu.

Gesturile pot fi diferite, dar au ceva în comun: ne cer să facem.

Putem vorbi mult despre sustenabilitate. Dar ce facem?

Trăim într-o perioadă în care cuvinte precum sustenabilitate, economie circulară, reciclare, reducerea emisiilor, protejarea biodiversității sau consum responsabil au devenit parte din vocabularul nostru.

Avem strategii.

Avem obiective.

Avem legislație.

Avem campanii.

Avem programe.

Avem instituții și organizații care lucrează pentru schimbare.

Toate acestea sunt necesare.

Dar niciuna nu poate produce schimbarea singură.

Pentru că între o regulă și rezultatul ei există întotdeauna un element esențial:

acțiunea.

O lege poate stabili obligații.

O strategie poate stabili direcții.

O campanie poate transmite un mesaj.

O companie poate anunța un obiectiv.

Un consumator poate declara că susține sustenabilitatea.

Dar, la final, trebuie să existe cineva care face.

Cineva care colectează.

Cineva care reciclează.

Cineva care reduce.

Cineva care repară.

Cineva care schimbă un proces.

Cineva care alege diferit.

Cineva care spune: „Încep eu."

Numitorul comun este „a face"

Poate că aceasta este cea mai simplă definiție a responsabilității.

Responsabilitatea este momentul în care trecem de la intenție la acțiune.

Putem spune că ne pasă de mediu.

Dar ce facem?

Putem spune că vrem orașe mai curate.

Dar ce facem?

Putem spune că vrem să reducem risipa.

Dar ce facem?

Putem vorbi despre economie circulară.

Dar ce facem cu obiectele pe care nu le mai folosim?

Putem vorbi despre reciclare.

Dar cum gestionăm deșeurile din propria casă?

Putem vorbi despre consum responsabil.

Dar înainte de următoarea cumpărătură ne întrebăm dacă avem cu adevărat nevoie de acel produs?

Aici este diferența dintre discurs și responsabilitate.

Nu în ceea ce declarăm.

Ci în ceea ce facem după ce am declarat.

Și legislația are nevoie de oameni care fac

Mediul legislativ este esențial pentru a crea reguli clare, responsabilități și direcții comune.

Dar o lege nu reciclează.

O lege nu colectează.

O lege nu repară.

O lege nu stinge lumina.

O lege nu ridică un deșeu de pe marginea drumului.

O lege creează cadrul în care aceste lucruri trebuie să se întâmple.

De aceea, între legislație și comportamentul nostru există o relație directă.

Regulile pot crea responsabilități pentru producători, comercianți, autorități și consumatori. Dar rezultatul apare abia atunci când aceste responsabilități sunt asumate și transformate în acțiuni concrete.

A face înseamnă să transformăm obligația în practică.

Și, dincolo de obligație, să transformăm practica în obișnuință.

Sustenabilitatea nu este o destinație

Poate că greșim atunci când vorbim despre sustenabilitate ca despre un loc în care vom ajunge.

Sustenabilitatea este mai degrabă o călătorie.

O călătorie făcută din decizii zilnice.

Uneori vom face alegeri foarte bune.

Alteori vom greși.

Uneori vom avea toate informațiile.

Alteori vom învăța pe parcurs.

Important este să continuăm.

Să ne întrebăm.

Să corectăm.

Să îmbunătățim.

Să facem.

Pentru că sustenabilitatea nu cere oameni perfecți. Cere oameni implicați.

70 de gesturi. Și poate încă 70.

Poate că cele 70 de gesturi nu trebuie să fie o listă închisă.

După primele 70 pot urma alte 70.

Și apoi alte 70.

Pentru că fiecare generație poate adăuga propriile gesturi de responsabilitate.

Un copil poate începe cu un gest simplu: să nu arunce pe jos.

Un adolescent poate începe să se întrebe ce cumpără și de ce.

Un adult poate începe să reducă risipa.

O familie poate schimba modul în care consumă.

O companie poate regândi un produs sau un ambalaj.

O comunitate poate transforma un spațiu neglijat într-un loc curat și viu.

O autoritate poate crea reguli mai clare și poate urmări aplicarea lor.

Un producător poate proiecta un produs care să dureze mai mult.

Fiecare are propriul său „a face".

Ocolul Pământului începe de lângă noi

Poate că nu trebuie să ne gândim la întreaga planetă pentru a începe.

Putem începe cu strada noastră.

Cu blocul nostru.

Cu școala copilului.

Cu biroul nostru.

Cu magazinul din cartier.

Cu propria casă.

Pentru că planeta nu este un concept abstract.

Este suma locurilor în care trăim.

Iar dacă vrem un mediu mai curat, mai sănătos și mai responsabil, trebuie să începem prin a avea grijă de locul pe care îl ocupăm.

Ocolul Pământului poate începe, paradoxal, de la câțiva metri pătrați.

De la un deșeu ridicat de jos.

De la o lumină stinsă.

De la un produs refolosit.

De la o cumpărătură refuzată.

De la o întrebare adresată unui copil.

De la o decizie luată de o companie.

De la o regulă aplicată corect.

Nu ceea ce spunem ne definește, ci ceea ce facem

Poate că acesta este mesajul cel mai simplu și cel mai greu de pus în practică.

Putem avea cele mai frumoase discursuri despre responsabilitate.

Putem vorbi despre generațiile viitoare.

Putem spune că vrem o economie circulară.

Putem susține sustenabilitatea.

Putem participa la conferințe, campanii și proiecte.

Dar, la finalul zilei, rămâne întrebarea:

Ce am făcut?

Am redus ceva?

Am refolosit?

Am reparat?

Am colectat?

Am ales mai responsabil?

Am educat?

Am inspirat?

Am lăsat ceva mai bine decât am găsit?

Dacă răspunsul este „da", atunci am făcut un pas.

Poate mic.

Dar real.

Și dacă milioane de oameni fac pași mici, direcția se schimbă.

O călătorie care nu se termină

Ocolul Pământului în 70 de gesturi și atitudini nu este despre un număr.

Este despre o mentalitate.

Despre a înțelege că responsabilitatea nu este doar o obligație impusă din exterior, ci o alegere pe care o facem în fiecare zi.

Este despre a transforma „ar trebui" în „fac".

„Ar trebui să reciclăm" devine „reciclez".

„Ar trebui să reducem risipa" devine „risipesc mai puțin".

„Ar trebui să protejăm natura" devine „am grijă de locul în care sunt".

„Ar trebui să consumăm responsabil" devine „mă gândesc înainte să cumpăr".

„Ar trebui să lăsăm o lume mai bună" devine „încep prin a nu o lăsa mai rea".

Acesta este, poate, adevăratul numitor comun al tuturor acțiunilor de mediu, al legislației, al strategiilor și al sustenabilității:

A FACE.

Nu doar să spunem.

Nu doar să promitem.

Nu doar să planificăm.

Ci să facem.

Pentru că planeta nu are nevoie doar de intențiile noastre bune.

Are nevoie de gesturile noastre.

De alegerile noastre.

De responsabilitatea noastră.

De fiecare dintre noi.

Și poate că, dacă fiecare om ar adăuga în fiecare zi un singur gest de responsabilitate, am începe cu adevărat o călătorie în jurul Pământului.

Nu în 80 de zile.

Ci în mii de zile, prin milioane de gesturi.

Pentru că lumea nu se schimbă atunci când spunem că trebuie schimbată. Lumea începe să se schimbe atunci când începem să facem.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

Mucul de țigară – deșeul mic cu un impact uriaș – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

De la gestul aparent neînsemnat de a arunca un muc pe stradă la responsabilitatea producătorilor: avem nevoie de o nouă cultură a responsabilității pentru unul dintre cele mai răspândite deșeuri din spațiul public

Este atât de mic, încât aproape că nu îl mai vedem. Îl întâlnim însă peste tot: pe trotuare, în spațiile verzi, în gurile de canalizare, pe plaje, în apropierea școlilor, în parcuri și, inevitabil, în ape.

Mucul de țigară pare un deșeu minor. În realitate, este unul dintre cele mai răspândite tipuri de deșeu abandonat în mediul înconjurător.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 4,5 trilioane de mucuri de țigară sunt abandonate în mediu în fiecare an. Filtrele majorității țigărilor sunt realizate din acetat de celuloză, un material plastic care se degradează lent și care poate contribui la contaminarea mediului cu microfibre.

Așadar, atunci când cineva spune „este doar un muc de țigară", realitatea ne obligă să privim lucrurile diferit.

Este plastic. Este un deșeu contaminat. Și este un produs care, odată aruncat în natură, poate rămâne acolo ani întregi.

Cât timp îi trebuie unui muc de țigară să dispară?

Răspunsul simplu, folosit frecvent în comunicarea publică, este aproximativ zece ani. Organizația Mondială a Sănătății a folosit această estimare pentru a evidenția persistența filtrelor de țigară în mediu.

Dar cercetările recente ne arată că realitatea este mai complexă.

Un studiu publicat în 2026 în *Environmental Pollution*, care a urmărit pentru prima dată degradarea mucurilor de țigară pe durata unui deceniu, arată că procesul este lent și are mai multe etape. În anumite condiții bogate în nutrienți, mucurile au pierdut până la 84% din masă în zece ani, însă asta nu înseamnă că au pur și simplu „dispărut". Studiul a identificat transformări ale acetatului de celuloză și formarea unor agregate asemănătoare microplasticelor, precum și persistența unor efecte toxice.

Cu alte cuvinte, zece ani nu reprezintă o dată la care natura apasă un buton și mucul dispare.

Este un proces de degradare lentă, în timpul căruia materialele din filtru și substanțele rămase după fumat pot continua să afecteze mediul.

Iar aici se află adevărata problemă.

Mucul nu este doar plastic. Este un cocktail de substanțe care ajunge în mediu

Un muc de țigară aruncat pe asfalt poate fi luat de ploaie și transportat către canalizare, râuri și, în cele din urmă, către ecosisteme acvatice.

Organizația Mondială a Sănătății și Secretariatul Convenției-cadru pentru controlul tutunului atrag atenția asupra faptului că filtrele abandonate pot elibera microplastice, metale grele și alte substanțe chimice în mediul înconjurător.

Un studiu din 2026 asupra impactului întregului ciclu de viață al țigării a identificat mucurile abandonate ca un factor important pentru ecotoxicitatea apei dulci, în special prin nicotină și alți contaminanți care se pot scurge în mediu.

De aceea, problema nu este doar una de curățenie urbană.

Este o problemă de poluare a solului, a apei și deșeuri plastice.

Și este o problemă care ne obligă să regândim responsabilitatea.

Nu este suficient să îi spunem fumătorului „nu arunca pe jos"

Sigur că fiecare fumător are responsabilitatea de a nu abandona mucul pe stradă.

Educația comportamentală este necesară. Coșurile speciale, recipientele pentru mucuri și infrastructura adecvată în spațiile publice sunt necesare.

Dar dacă ne oprim aici, ratăm o parte importantă a problemei.

În Uniunea Europeană, produsele din tutun cu filtre intră sub regulile privind produsele din plastic de unică folosință. Aceste reguli includ măsuri de informare a consumatorilor și responsabilitatea extinsă a producătorilor, inclusiv pentru costurile legate de curățarea deșeurilor, colectare, transport, tratare și campanii de sensibilizare.

Și România are prevederi în acest sens. Legislația națională stabilește obligații privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru produsele din plastic de unică folosință, inclusiv pentru produsele din tutun cu filtre. Printre costurile care pot intra în responsabilitatea producătorilor se află cele pentru măsuri de sensibilizare, colectarea deșeurilor abandonate în sistemele publice, transport, tratare și curățarea deșeurilor.

Așadar, întrebarea nu mai este dacă producătorii trebuie să fie implicați.

Întrebarea este cât de ambițioasă trebuie să fie această implicare.

Ce ar trebui să însemne, în România, responsabilitatea socială a producătorilor?

Dacă punem pe piață un produs care generează un deșeu persistent și dificil de gestionat, responsabilitatea socială nu ar trebui să se rezume la o campanie publicitară de câteva săptămâni.

Avem nevoie de programe permanente, măsurabile și vizibile.

Producătorii de produse din tutun ar trebui să investească, în cadrul obligațiilor legale și fără a transforma aceste acțiuni în instrumente de promovare a industriei, în campanii naționale de prevenire a abandonării mucurilor de țigară.

Campanii simple, directe și imposibil de ignorat.

„Mucul tău nu dispare când îl arunci."

„Zece ani pot începe cu un singur gest."

„Nu arunca plasticul în natură."

Mesajele trebuie să fie prezente acolo unde se consumă produsul: în proximitatea punctelor de vânzare, în spațiile publice, în zonele de recreere, pe plaje și în zonele turistice.

Dar campaniile nu sunt suficiente.

Avem nevoie de infrastructură

În marile orașe, în zonele cu trafic pietonal intens, în stațiile de transport public, în zonele de birouri, în parcuri și în zonele turistice ar trebui să existe recipiente special destinate colectării mucurilor de țigară.

Producătorii ar trebui să contribuie financiar la instalarea, întreținerea și golirea acestora, acolo unde cadrul legal permite și în conformitate cu sistemele de răspundere extinsă a producătorilor.

Avem nevoie de campanii de curățare, dar nu doar de imagine

O companie poate organiza o acțiune de curățare a unei plaje și poate publica fotografii spectaculoase de la eveniment.

Dar adevărata responsabilitate începe după ce camerele de filmat pleacă.

Un program serios ar trebui să aibă obiective clare: câte zone sunt curățate, cât de frecvent, câte deșeuri sunt colectate, ce cantități sunt gestionate și ce rezultate sunt obținute în timp.

Responsabilitatea socială trebuie să poată fi măsurată, nu doar fotografiată.

Avem nevoie de cercetare și soluții pentru sfârșitul vieții produsului

O altă direcție importantă este finanțarea cercetării privind colectarea și tratarea mucurilor de țigară.

Cercetările recente indică inclusiv posibilități de valorificare a deșeurilor de acest tip în anumite materiale, dar acestea trebuie evaluate riguros din punct de vedere al siguranței și al impactului pe întregul ciclu de viață. Un studiu din 2026 a analizat, de exemplu, reciclarea mucurilor în produse ceramice și materiale de construcții ca una dintre opțiunile potențiale de gestionare a acestui deșeu.

Nu putem însă transforma reciclarea într-o scuză pentru a continua poluarea.

Prima soluție rămâne prevenirea abandonării deșeului.

Consumatorul are responsabilitate. Producătorul are responsabilitate. Statul are responsabilitate.

Este important să nu transformăm această discuție într-o competiție pentru găsirea unui vinovat.

Fumătorul trebuie să își arunce responsabil deșeul.

Producătorul trebuie să își asume costurile și impactul asociat produsului pe care îl introduce pe piață.

Autoritățile trebuie să creeze și să controleze un sistem eficient de colectare, curățare și monitorizare.

Iar societatea trebuie să înțeleagă că spațiul public nu este „al nimănui".

Este al nostru, al tuturor.

În același timp, responsabilitatea producătorilor trebuie să fie exercitată cu transparență și fără mesaje care să transforme o problemă de mediu într-un instrument de imagine pentru industria tutunului. Organizația Mondială a Sănătății avertizează asupra riscului ca industria să prezinte problema exclusiv ca pe una de comportament individual sau să folosească discursul ecologic pentru a-și îmbunătăți imaginea.

De aceea, campaniile de responsabilitate trebuie să fie independente în mesaj, transparente în finanțare și verificabile în rezultate.

Un muc aruncat astăzi poate rămâne problema noastră ani de zile

Poate că aceasta este imaginea de care avem nevoie.

Un fumător termină o țigară în câteva minute.

Mucul poate rămâne în mediul nostru mult, mult mai mult.

Câteva secunde pentru gestul de a-l arunca.

Ani pentru degradarea lui.

Și un cost de mediu care nu dispare odată cu fumul.

De aceea, discuția despre mucurile de țigară trebuie să iasă din zona gesturilor simbolice și să intre în zona responsabilității reale.

România are nevoie de o politică prin care producătorii să nu fie doar cei care introduc produsul pe piață, ci și parteneri financiari ai soluției pentru deșeurile generate de acesta.

Avem nevoie de mai puține mucuri pe străzi, mai multe recipiente de colectare, campanii permanente, date publice și obiective măsurabile.

Și, mai presus de toate, avem nevoie de o schimbare de mentalitate.

Pentru că un muc de țigară nu este prea mic pentru a polua.

Și nici responsabilitatea noastră nu trebuie să fie prea mică pentru a face diferența.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

Mai mult sau mai bine? Întrebarea pe care trebuie să și-o pună companiile – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Într-o economie care se schimbă, profitul imediat obținut prin volum nu mai poate fi singurul indicator al performanței. Viitorul aparține produselor de calitate, lanțurilor de aprovizionare responsabile și companiilor care înțeleg că sustenabilitatea nu este o obligație administrativă, ci o investiție în competitivitate.

Cât mai mult sau cât mai bine?

Ani la rând, succesul unei companii a fost măsurat, în primul rând, prin cantitate: cât produce, cât vinde, cât de repede își extinde piața și cât profit generează.

Logica este simplă: producem mai mult, vindem mai mult, obținem profit mai repede.

Dar această logică începe să se schimbe.

Într-o economie în care resursele sunt finite, energia are un cost, materiile prime devin tot mai importante, iar cantitatea de deșeuri pe care o generăm are consecințe economice și de mediu, întrebarea nu mai este doar „Cât putem produce?"

Trebuie să ne întrebăm și:

„Cât de bine putem produce?"

Câtă materie primă folosim? Câtă energie consumăm? Cât de rezistent este produsul? Poate fi reparat? Poate fi reutilizat? Poate fi reciclat? Ce se întâmplă cu el după ce nu mai este folosit? Și, mai ales, ce responsabilitate avem față de întregul lanț prin care acel produs ajunge la consumator?

Aceste întrebări nu mai țin doar de filozofia unei companii. Ele devin parte din direcția economică europeană.

Europa schimbă regulile jocului

Uniunea Europeană urmărește accelerarea tranziției către o economie circulară, în care produsele și materialele sunt păstrate în economie cât mai mult timp, iar consumul de resurse și generarea de deșeuri sunt reduse.

Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile, ESPR, intrat în vigoare în 2024 și aflat acum în etapa de implementare, urmărește ca produsele comercializate pe piața europeană să devină mai durabile, reparabile și eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor.

Asta înseamnă că sustenabilitatea începe cu mult înainte ca produsul să ajungă pe raft.

Începe în momentul în care este proiectat.

Începe cu materia primă aleasă, cu modul în care este produs, cu furnizorii selectați, cu energia consumată, cu ambalajul, cu transportul și cu posibilitatea ca produsul să aibă o viață cât mai lungă.

De aceea, adevărata transformare nu poate fi doar la nivelul ambalajului sau al mesajului de marketing.

Trebuie să ajungă în lanțul de aprovizionare.

Investiția în lanțul de aprovizionare devine investiție în viitor

O companie care dorește să producă sustenabil nu poate privi produsul izolat.

Trebuie să privească întregul traseu.

De unde provin materiile prime? În ce condiții sunt produse? Câtă apă și energie sunt consumate? Ce cantitate de deșeuri rezultă? Cât de eficient este transportul? Ce standarde respectă furnizorii? Există trasabilitate?

Aceste întrebări pot părea mai complicate și pot presupune investiții mai mari la început.

Dar aici apare diferența dintre cost și investiție.

Dacă o companie investește în furnizori mai responsabili, în materii prime reciclate sau regenerabile, în procese mai eficiente, în produse mai rezistente și în tehnologii care reduc consumul de resurse, ea nu investește doar în conformarea cu regulile de astăzi.

Investește în capacitatea de a rămâne competitivă într-o economie care se schimbă.

Comisia Europeană consideră deja politica produselor sustenabile și ecodesignul instrumente pentru reducerea consumului de resurse și a impactului asupra mediului, dar și pentru inovare și competitivitate industrială.

Produsul eco-friendly nu trebuie să fie doar o etichetă

Există însă un risc important.

Să confundăm produsul sustenabil cu produsul care arată sustenabil.

Un ambalaj verde, un mesaj despre natură sau un cuvânt precum „eco" nu transformă automat un produs într-unul responsabil.

Sustenabilitatea trebuie demonstrată.

Dacă spunem că un produs este mai bun pentru mediu, trebuie să putem explica de ce.

Ce material conține? Cât este reciclat? Cât rezistă? Poate fi reparat? Ce impact are producția lui? Ce se întâmplă la finalul vieții sale?

Tocmai de aceea, politicile europene privind informarea consumatorilor și combaterea afirmațiilor de mediu înșelătoare urmăresc ca mesajele „verzi" să fie credibile și verificabile.

Pentru companii, acesta este un semnal important: nu mai este suficient să comunici sustenabilitatea. Trebuie să o construiești în produs.

Mai puține produse sau produse mai bune?

Aici apare una dintre cele mai dificile întrebări pentru economia actuală.

Trebuie să producem mai puțin?

Nu neapărat.

Trebuie să producem mai inteligent.

O economie competitivă are nevoie de producție, locuri de muncă, investiții și profit. Dar întrebarea este dacă profitul trebuie să vină în continuare dintr-un model bazat pe consum accelerat de resurse și produse cu viață scurtă sau dacă putem construi profitabilitate prin produse mai bune, mai eficiente și mai durabile.

Diferența este fundamentală.

Un produs ieftin, produs rapid și în cantitate mare, dar care se deteriorează repede și devine deșeu, poate genera profit imediat.

Un produs bine proiectat, mai rezistent, reparabil și realizat cu materiale mai responsabile poate necesita mai multă investiție la început.

Dar poate genera o altă relație cu consumatorul.

Una bazată pe calitate.

Pe încredere.

Pe durată.

Pe valoare.

Calitatea trebuie să devină parte din sustenabilitate

Sustenabilitatea nu înseamnă doar materiale „verzi".

Înseamnă și durată de viață.

Dacă un produs poate fi folosit mai mult timp, reparat și reutilizat, resursele necesare pentru înlocuirea lui sunt reduse.

De aceea, principiile europene privind produsele sustenabile pun accent inclusiv pe durabilitate, reparabilitate și eficiența resurselor.

Poate că una dintre cele mai importante schimbări de mentalitate pentru companii este tocmai aceasta:

să nu mai privim produsul vândut ca finalul procesului, ci ca parte a unui ciclu.

Produsul este proiectat.

Este fabricat.

Este vândut.

Este folosit.

Este reparat.

Este reutilizat.

Este reciclat.

Iar materialele sale pot reveni în economie.

Aceasta este logica economiei circulare.

Profitul și sustenabilitatea nu trebuie puse în opoziție

De multe ori, sustenabilitatea este prezentată ca și cum ar fi adversarul profitului.

Dar poate că adevărata întrebare este alta:

Ce fel de profit vrem să construim?

Un profit obținut rapid, prin volume mari și consum accelerat de resurse?

Sau un profit construit pe eficiență, inovație, produse de calitate, relații stabile cu furnizorii și încrederea consumatorilor?

Europa își construiește tot mai clar cadrul pentru o economie în care resursele secundare, produsele durabile și modelele circulare să aibă un rol mai important. Comisia Europeană urmărește inclusiv creșterea utilizării materialelor reciclate și dezvoltarea unei piețe mai puternice pentru materiile prime secundare.

Prin urmare, companiile care investesc astăzi în propriile lanțuri de aprovizionare, în trasabilitate, în materiale sustenabile și în design circular nu fac doar un exercițiu de imagine.

Își pregătesc afacerea pentru economia care vine.

Consumatorul va întreba din ce în ce mai mult „cum?"

Consumatorul de astăzi nu mai cumpără doar un produs.

În multe situații, cumpără și povestea din spatele lui.

Vrea să știe din ce este făcut. De unde vine. Cât rezistă. Dacă poate fi reparat. Ce impact are. Și dacă afirmația „eco" de pe ambalaj are în spate ceva concret.

De aceea, transparența devine o resursă economică.

Iar instrumente precum viitorul Pașaport Digital al Produsului sunt gândite tocmai pentru a facilita accesul la informații despre sustenabilitate, durabilitate, reparabilitate și compoziția materialelor de-a lungul lanțului valoric.

Compania viitorului nu va putea spune doar:

„Cumpără produsul nostru."

Va trebui să poată spune:

„Iată cum l-am făcut. Iată din ce l-am făcut. Iată cât durează. Iată ce se poate întâmpla cu el după utilizare."

A produce mai bine înseamnă a gândi mai departe

Poate că aceasta este adevărata schimbare de paradigmă.

Nu trebuie să alegem între economie și mediu.

Trebuie să învățăm să construim o economie care nu își consumă propriile resurse pentru a obține rezultate pe termen scurt.

Profitul rămâne important.

Dar profitul nu trebuie să fie singurul criteriu.

În economia viitorului vor conta tot mai mult calitatea produsului, eficiența resurselor, durabilitatea, trasabilitatea, responsabilitatea lanțului de aprovizionare și capacitatea de a demonstra ceea ce promitem.

Pentru o companie, sustenabilitatea nu ar trebui să înceapă atunci când apare o nouă obligație europeană.

Ar trebui să înceapă atunci când managementul își pune o întrebare simplă:

„Dacă vom continua să producem exact așa cum producem astăzi, vom putea face acest lucru și peste zece, douăzeci sau treizeci de ani?"

Dacă răspunsul este nu, atunci schimbarea nu mai este doar o opțiune de imagine.

Este o necesitate economică.

Pentru că viitorul nu va aparține neapărat celor care produc cel mai mult.

Va aparține celor care știu să producă mai bine, mai inteligent și cu mai multă responsabilitate.

Iar adevărata performanță nu va fi doar cantitatea pe care o vindem, ci valoarea pe care o creăm fără să risipim resursele de care depinde economia noastră.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

Greenwashing: când verdele de pe ambalaj nu înseamnă și grijă pentru mediu – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Într-o piață în care sustenabilitatea a devenit un criteriu important de alegere, mesajele „verzi" au devenit tot mai atractive. Dar cum știm dacă în spatele lor există o schimbare reală sau doar o strategie de marketing bine gândită și bine implementată?

Trăim într-o perioadă în care „eco", „verde", „natural", „sustenabil", „responsabil" sau „prietenos cu mediul" au devenit cuvinte puternice în comunicarea de brand.

Le vedem pe ambalaje.

În reclame.

Pe site-uri.

În campanii.

În magazine.

Și, uneori, chiar și în mesajele unor produse care, la o privire mai atentă, nu oferă suficiente informații pentru a susține aceste promisiuni.

Aici apare greenwashing-ul – situația în care o companie, un produs sau o campanie creează impresia că este mai prietenoasă cu mediul decât poate fi demonstrat în realitate.

Problema nu este doar că un consumator poate fi indus în eroare.

Problema mai profundă este că greenwashing-ul poate face ca sustenabilitatea reală să devină mai greu de recunoscut.

Când „verde" devine doar o culoare de marketing

Verdele este una dintre cele mai puternice culori asociate cu natura.

O frunză.

Un copac.

Un peisaj.

Cuvântul „eco".

Un ambalaj în nuanțe de verde.

Toate pot transmite, în câteva secunde, o idee: „Acest produs este bun pentru mediu."

Dar imaginea nu este dovadă.

Un ambalaj care arată „natural" nu ne spune automat cât de sustenabil este produsul.

O fotografie cu păduri nu explică impactul procesului de producție.

Cuvântul „natural" nu înseamnă neapărat „sustenabil".

Iar faptul că un produs are un element reciclat nu înseamnă că întregul produs are un impact redus asupra mediului.

De aceea, consumatorul trebuie să învețe să treacă dincolo de prima impresie.

Prima întrebare: „Ce înseamnă, concret?"

Poate cea mai simplă metodă de a identifica un mesaj superficial este să punem o întrebare simplă:

„Ce înseamnă, concret, această afirmație?"

Dacă un produs spune că este „eco", ce anume îl face eco?

Dacă este „sustenabil", în ce sens?

Dacă este „mai bun pentru planetă", comparativ cu ce?

Dacă ambalajul este „verde", este și reciclabil?

Dacă este reciclat, cât material reciclat conține?

Dacă este reciclabil, există și infrastructura necesară pentru reciclarea lui?

Dacă o companie spune că își reduce impactul asupra mediului, cu cât l-a redus și în ce perioadă?

Cu cât o afirmație este mai generală, cu atât avem mai multă nevoie de explicații.

Sustenabilitatea reală poate fi explicată.

Diferența dintre promisiune și dovadă

Marketingul are rolul de a convinge.

Este normal ca un brand să își prezinte produsele într-un mod atractiv.

Problema apare atunci când mesajul devine mai important decât realitatea pe care ar trebui să o descrie.

Un produs cu adevărat mai responsabil ar trebui să poată veni cu informații concrete: materiale, procese, durabilitate, certificări relevante, criterii măsurabile sau explicații clare despre ceea ce s-a schimbat.

Consumatorul nu trebuie să fie specialist în mediu.

Dar trebuie să fie suficient de atent încât să distingă între:

„Suntem verzi"

și

„Iată ce am schimbat, iată cum măsurăm și iată dovezile."

A doua formulare ne oferă ceva esențial: posibilitatea de a verifica.

Certificarea nu este același lucru cu o frunză pe ambalaj

Un alt element important este să învățăm să facem diferența între un simbol creat de companie și o certificare sau etichetă recunoscută, bazată pe criterii și verificări.

Un logo care seamănă cu o certificare nu este, prin el însuși, o garanție.

De aceea, atunci când vedem un simbol „verde", merită să ne întrebăm:

Cine l-a acordat?

Ce criterii presupune?

Este verificat independent?

Ce anume certifică?

Se referă la produsul întreg sau doar la o anumită caracteristică?

Aceste întrebări pot părea complicate, dar ele devin din ce în ce mai importante într-o piață în care sustenabilitatea influențează deciziile de cumpărare.

„Mai puțin rău" nu înseamnă neapărat „bun pentru mediu"

Un alt mecanism care poate crea confuzie este comparația.

„Cu 30% mai puțin plastic."

„Cu un ambalaj mai ușor."

„Emisii reduse."

Sunt informații care pot fi relevante.

Dar trebuie să știm întotdeauna: mai puțin decât ce?

O reducere poate fi reală și totuși produsul să aibă în continuare un impact important.

De aceea, consumatorul trebuie să fie atent la context.

O schimbare pozitivă într-o anumită etapă a ciclului de viață nu înseamnă automat că întregul produs este sustenabil.

Sustenabilitatea este complexă.

Implică materii prime, producție, transport, utilizare, durata de viață și ceea ce se întâmplă cu produsul la final.

Greenwashing-ul ne afectează pe toți

Am putea spune că este doar problema consumatorului care cumpără un produs crezând că face o alegere responsabilă.

Dar efectele sunt mai largi.

Greenwashing-ul poate pune în aceeași categorie două produse foarte diferite: unul care investește real în reducerea impactului și altul care investește mai ales în comunicarea acestei imagini.

Iar consumatorul nu mai știe în cine să aibă încredere.

În plus, companiile care fac schimbări reale pot ajunge să fie mai greu de diferențiat de cele care folosesc doar limbajul sustenabilității.

De aceea, combaterea greenwashing-ului nu este doar o problemă de marketing.

Este o problemă de încredere.

Ce poate face consumatorul?

În primul rând, să nu cumpere doar povestea.

Să citească.

Să compare.

Să caute informații.

Să pună întrebări.

Un produs nu devine sustenabil pentru că are o reclamă frumoasă.

La fel cum o companie nu devine responsabilă doar pentru că organizează o campanie de plantare de copaci.

Trebuie să privim imaginea de ansamblu.

Ce face compania cu produsele sale?

Cum sunt produse?

Cât durează?

Cum sunt ambalate?

Ce se întâmplă cu ele după utilizare?

Există obiective clare?

Există rezultate măsurabile?

Există transparență?

Cu cât răspunsurile sunt mai concrete, cu atât putem înțelege mai bine ce se află în spatele mesajului „verde".

Responsabilitatea trebuie să existe și în marketing

Marketingul nu este dușmanul sustenabilității.

Dimpotrivă.

Marketingul poate avea un rol extraordinar în educarea consumatorilor și în transformarea unor comportamente responsabile în comportamente atractive și accesibile.

Problema apare atunci când marketingul vinde sustenabilitatea fără ca aceasta să existe suficient în produs, în proces sau în comportamentul companiei.

Un brand poate folosi comunicarea pentru a explica.

Poate educa.

Poate arăta rezultate.

Poate face vizibile soluțiile.

Dar nu ar trebui să transforme sustenabilitatea într-un decor.

Pentru că, în momentul în care „verde" devine doar o strategie de vânzare, încrederea consumatorului începe să dispară.

Nu trebuie să devenim experți. Trebuie să devenim atenți.

Poate că acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să îl învățăm.

Nu trebuie să devenim specialiști în analiza ciclului de viață al unui produs.

Nu trebuie să cunoaștem toate standardele și toate certificările.

Dar putem deveni consumatori mai atenți.

Putem învăța să nu credem automat orice promisiune.

Putem să ne întrebăm ce se află în spatele unui cuvânt.

Putem căuta dovezi.

Putem compara.

Putem alege să susținem companiile care explică transparent ce fac.

Și putem înțelege că uneori cel mai sustenabil gest nu este să alegem produsul care spune cel mai mult despre sustenabilitate, ci produsul care demonstrează cel mai clar ceea ce face.

Dincolo de „verde"

Poate că trebuie să schimbăm și modul în care vorbim despre sustenabilitate.

Să nu mai fie suficient să spunem „verde".

Să întrebăm: „Cum?"

Să nu mai fie suficient „eco".

Să întrebăm: „Pe ce bază?"

Să nu mai fie suficient „responsabil".

Să întrebăm: „Ce ați făcut concret?"

Pentru că sustenabilitatea adevărată nu are nevoie doar de o culoare, de o imagine sau de un slogan.

Are nevoie de acțiuni.

De date.

De transparență.

De consecvență.

Și, mai ales, de responsabilitate.

În final, poate că diferența dintre greenwashing și sustenabilitatea reală poate fi redusă la o întrebare foarte simplă:

Este doar ceea ce vedem în reclamă sau este ceea ce găsim atunci când privim mai atent în spatele ei?

Pentru că un produs nu este mai sustenabil doar pentru că vorbește frumos despre mediu.

O companie nu este mai responsabilă doar pentru că își colorează comunicarea în verde.

Iar consumatorul nu trebuie să cumpere o poveste.

Trebuie să aibă posibilitatea de a face o alegere informată.

Verdele adevărat nu este cel mai frumos ambalaj. Este diferența reală pe care o putem demonstra în spatele lui.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

Economia circulară în lume: de la reciclare la un nou model economic – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Într-o economie în care resursele sunt consumate tot mai repede, lumea încearcă să treacă de la modelul „extrage, produce, consumă, aruncă" la unul în care produsele, materialele și resursele rămân cât mai mult timp în circuitul economic.

Economia circulară a devenit unul dintre conceptele centrale ale tranziției către o economie mai eficientă și mai rezilientă. Dar, în ciuda numărului tot mai mare de strategii, investiții și politici dedicate acestui domeniu, economia globală este încă departe de a fi circulară.

Problema este simplă și, în același timp, uriașă: consumăm resurse mai repede decât reușim să le menținem în economie.

Potrivit UNEP, extracția resurselor naturale s-a triplat în ultimele cinci decenii. Iar dacă tendințele actuale continuă, extracția globală ar putea crește cu aproximativ 60% până în 2060 față de nivelul din 2020.

În acest context, economia circulară nu mai este doar o strategie de mediu. Devine o problemă de competitivitate, securitate economică și acces la resurse.

Ce înseamnă, de fapt, economie circulară?

Economia circulară pornește de la o idee diferită de modelul economic tradițional.

În economia liniară, materia primă este extrasă, transformată în produs, vândută, utilizată și, în final, eliminată. Într-un sistem circular, obiectivul este ca produsele și materialele să rămână în economie cât mai mult timp și să își păstreze valoarea.

Asta poate însemna produse proiectate pentru o durată de viață mai mare, reparare, reutilizare, recondiționare, reciclare, folosirea materialelor secundare și reducerea consumului de resurse virgine.

Reciclarea este, prin urmare, importantă, dar reprezintă doar o parte a economiei circulare.

Un produs care nu devine deșeu pentru că este reparat sau reutilizat este, din perspectiva circularității, o soluție mai apropiată de obiectiv decât un produs care este fabricat, utilizat o singură dată și apoi reciclat.

Lumea vorbește tot mai mult despre circularitate. Dar consumă încă liniar

Una dintre cele mai interesante contradicții ale economiei globale este că interesul pentru circularitate crește, în timp ce ponderea materialelor secundare utilizate în economie scade.

Conform Circularity Gap Report, economia mondială utiliza în 2023 doar 7,2% materiale secundare, față de 9,1% în 2018. Raportul vorbește, practic, despre o scădere a circularității globale într-o perioadă în care conceptul a devenit un adevărat megatrend.

Cifra este importantă pentru că arată diferența dintre discurs și realitate.

Putem vorbi mai mult despre economie circulară, putem adopta strategii și putem lansa proiecte, dar dacă utilizarea materiilor prime continuă să crească, transformarea sistemului economic rămâne limitată.

De aceea, următoarea etapă nu este să vorbim mai mult despre circularitate, ci să o introducem efectiv în modul în care producem și consumăm.

De ce a devenit economia circulară o prioritate globală?

Motivul nu este doar protecția mediului.

Resursele înseamnă bani, energie, infrastructură și securitate economică.

O companie dependentă de o materie primă rară sau de un lanț global de aprovizionare foarte lung este vulnerabilă la creșteri de preț, conflicte, blocaje logistice sau schimbări geopolitice.

În acest context, folosirea mai eficientă a resurselor poate deveni un avantaj competitiv.

Un material recuperat poate reduce necesarul de materie primă virgină. Un produs reparabil poate genera mai multă valoare pe durata sa de viață. Un sistem de reutilizare poate reduce cantitatea de materiale necesare pentru produse de unică folosință.

Circularitatea începe astfel să fie privită și ca strategie de reziliență economică.

UNEP subliniază că transformarea modului în care sunt gestionate resursele este esențială pentru răspunsul la schimbările climatice, pierderea biodiversității și poluare.

Europa a transformat circularitatea într-o politică economică

Uniunea Europeană se află printre regiunile care au construit unul dintre cele mai elaborate cadre pentru economia circulară.

Strategia europeană urmărește întregul ciclu de viață al produselor: de la proiectare și producție până la consum, gestionarea deșeurilor și utilizarea materiilor prime secundare.

Comisia Europeană arată că primul Plan de acțiune pentru economia circulară a inclus 54 de acțiuni și a urmărit inclusiv stimularea competitivității europene, creșterea eficienței resurselor și dezvoltarea unor noi oportunități economice.

Această abordare schimbă și perspectiva asupra deșeurilor.

Un deșeu nu mai este privit doar ca ceva de eliminat. Poate deveni o resursă, dacă este colectat, sortat și procesat astfel încât materialul să poată reveni în economie.

Aici apare una dintre marile provocări ale economiei circulare: existența materialului nu este suficientă. Este nevoie de o piață pentru acel material.

De la deșeu la materie primă

Pentru ca economia circulară să funcționeze, trebuie să existe o cerere reală pentru materiale reciclate și reutilizate.

Altfel spus, nu este suficient să colectăm plastic, metal, sticlă, hârtie sau textile. Trebuie să existe capacitatea industrială de a le transforma în materii prime și, mai departe, companii dispuse să le folosească.

Aici se află una dintre cele mai importante diferențe dintre economia reciclării și economia circulară.

Reciclarea răspunde întrebării: ce facem cu deșeul?

Economia circulară pune o întrebare mai amplă: cum proiectăm sistemul astfel încât deșeul să fie redus, iar materialele să rămână în economie?

Este o schimbare de perspectivă.

Industria este în centrul transformării

Economia circulară nu poate fi construită doar de consumator.

Un consumator poate returna un ambalaj, poate cumpăra un produs reparabil sau poate separa deșeurile. Dar decizia privind materialele, designul produsului, durata de viață, posibilitatea de reparare și reciclabilitatea este luată în mare parte înainte ca produsul să ajungă în magazin.

De aceea, companiile au un rol esențial.

Un produs circular trebuie gândit încă din faza de proiectare.

Ce materiale folosim? Pot fi separate? Produsul poate fi reparat? Pot fi înlocuite anumite componente? Poate fi recondiționat? Ce se întâmplă cu el la finalul vieții? Există o piață pentru materialele recuperate?

Aceste întrebări transformă economia circulară dintr-un subiect de mediu într-un subiect de design, producție, logistică și strategie comercială.

Patru domenii pot schimba economia circulară

UNEP identifică necesitatea unor schimbări sistemice în principalele domenii care determină consumul de resurse. Raportul Global Resources Outlook 2024 subliniază importanța unor modele mai eficiente și circulare de producție și consum și recomandă dezvoltarea unor politici și modele de business care să accelereze această tranziție.

În practică, câteva sectoare sunt decisive.

Alimentele pot deveni mai circulare prin reducerea risipei, valorificarea subproduselor și dezvoltarea unor sisteme mai eficiente de producție și distribuție.

Construcțiile au un potențial uriaș prin reutilizarea materialelor, proiectarea clădirilor pentru adaptare și folosirea mai eficientă a resurselor.

Produsele fabricate pot fi proiectate pentru reparare, reutilizare și recondiționare.

Mobilitatea poate evolua prin utilizarea mai eficientă a vehiculelor, dezvoltarea transportului public și gestionarea circulară a materialelor și componentelor.

Economia circulară nu înseamnă, așadar, o singură industrie. Este o schimbare care traversează aproape toate sectoarele economiei.

Un nou tip de business

Circularitatea creează și modele de afaceri diferite.

În loc să vinzi permanent produse noi, poți vinde servicii. În loc să înlocuiești un produs, îl poți repara. În loc să arunci un echipament, îl poți recondiționa și revinde.

Apar astfel modele bazate pe închiriere, reutilizare, reparare, recondiționare, revânzare și „product as a service".

Avantajul poate fi dublu: compania valorifică mai mult timp produsul, iar clientul nu trebuie neapărat să cumpere un produs nou pentru fiecare nevoie.

În acest model, succesul nu mai este măsurat exclusiv prin numărul de produse vândute.

Contează și câtă valoare poate fi obținută dintr-un produs, dintr-un material sau dintr-o resursă pe durata întregului său ciclu de viață.

Economia circulară nu înseamnă economie fără consum

Există însă și o confuzie importantă.

Economia circulară nu înseamnă că putem continua să consumăm fără limite doar pentru că reciclăm.

Resursele au costuri, iar reciclarea însăși consumă energie, infrastructură și resurse.

De aceea, primul obiectiv este evitarea consumului inutil, urmată de prelungirea duratei de viață, reutilizare, reparare, recondiționare și abia apoi reciclare, acolo unde celelalte soluții nu sunt posibile.

Această ierarhie este esențială pentru înțelegerea conceptului.

Circularitatea nu înseamnă să gestionăm mai bine deșeurile unei economii liniare.

Înseamnă să reducem, pe cât posibil, dependența economiei de fluxul continuu de materii prime virgine.

România în economia circulară globală

Pentru România, economia circulară reprezintă atât o provocare, cât și o oportunitate.

Țara are încă probleme importante în ceea ce privește colectarea separată, reciclarea și valorificarea deșeurilor, dar tocmai aceste decalaje pot crea spațiu pentru dezvoltarea unor noi industrii și servicii.

SGR este un exemplu că infrastructura și regulile clare pot schimba rapid comportamentul de colectare. Următoarea provocare este ca materialele colectate să intre într-un circuit economic cât mai eficient.

Asta înseamnă investiții în sortare, reciclare, reintroducerea materiilor prime secundare în producție, dezvoltarea pieței pentru materiale reciclate și proiectarea produselor astfel încât să poată fi recuperate mai ușor.

România nu trebuie să privească economia circulară doar ca pe o obligație europeană.

Poate fi și o oportunitate industrială.

De la „a arunca" la „a păstra valoarea"

Poate că cea mai simplă definiție a economiei circulare este și cea mai importantă: să păstrăm valoarea produselor și materialelor cât mai mult timp în economie.

Asta schimbă întrebarea fundamentală.

Economia liniară întreabă cât putem produce și vinde.

Economia circulară întreabă câtă valoare putem obține din aceleași resurse fără să le consumăm inutil.

Este o diferență aparent mică, dar cu implicații uriașe.

Lumea se află încă într-o economie predominant liniară. Datele privind circularitatea globală arată că progresul nu ține pasul cu amploarea problemei.

În același timp, direcția este tot mai clară. Guvernele construiesc politici, companiile își schimbă modelele de business, iar investițiile în eficiența resurselor și economia circulară devin parte din strategia economică.

Marea provocare nu mai este să demonstrăm că economia circulară este posibilă.

Este să o facem suficient de rapidă, suficient de profitabilă și suficient de extinsă pentru a schimba economia globală.

Pentru că viitorul economiei circulare nu se va decide doar în centrele de reciclare.

Se va decide în fabrici, în birourile de proiectare, în lanțurile de aprovizionare, în magazine, în politicile publice și, mai ales, în felul în care alegem să definim valoarea unei resurse.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

De ce este importantă educația pentru protejarea biodiversității ? Fii un Exemplu – Protecția Mediului , cu InfoCons de Ziua Sustenabilității în România 2026 !

Biodiversitatea – varietatea formelor de viață, a ecosistemelor și a relațiilor dintre acestea – stă la baza echilibrului natural de care depind alimentația, apa, sănătatea, clima și calitatea vieții noastre. Cu toate acestea, pierderea biodiversității, degradarea habitatelor și utilizarea nesustenabilă a resurselor naturale afectează tot mai puternic comunitățile și mediul înconjurător.

Potrivit UNESCO, educația pentru dezvoltare durabilă oferă oamenilor cunoștințele, competențele, valorile, atitudinile și comportamentele necesare pentru a trăi într-un mod benefic pentru mediu, economie și societate. În acest context, educația pentru protejarea biodiversității devine o componentă esențială a formării unor cetățeni și consumatori responsabili.

Educația este importantă nu doar pentru a înțelege ce înseamnă biodiversitatea, ci și pentru a transforma informația în acțiune: protejarea habitatelor, reducerea poluării, utilizarea responsabilă a resurselor și alegerea unor comportamente de consum mai sustenabile.

Pentru mai multe informații, click AICI .