Reciclarea începe acasă: de ce colectarea la sursă face diferența – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Colectarea la sursă nu este doar despre deșeuri. Este despre cum construim un sistem care funcționează.

Când vorbim despre reciclare, avem tendința să ne uităm la containerele colorate, la campaniile de informare sau la imaginile cu centre moderne de sortare. Dar adevărata reciclare începe mult mai devreme: în momentul în care un om aruncă un ambalaj.

Acolo se decide, de multe ori, dacă acel material va deveni din nou materie primă sau dacă va ajunge, în cele din urmă, deșeu rezidual.

România are încă un drum important de parcurs. Potrivit Agenției Europene de Mediu, rata de reciclare a deșeurilor municipale din România rămâne mult sub media europeană. Diferențele dintre state sunt mari și nu țin doar de cât de „conștienți" sunt cetățenii. Țin de infrastructură, de reguli, de organizarea serviciului public, de investiții, de colectarea separată și, nu în ultimul rând, de cât de ușor îi este unui om să facă ceea ce i se cere.

De aceea, întrebarea corectă nu este doar „Reciclăm sau nu reciclăm?", ci „Cum este organizat întregul sistem de la momentul în care deșeul apare până la transformarea lui în resursă?"

Colectarea la sursă este primul pas

Un sistem eficient de reciclare începe cu separarea deșeurilor acolo unde acestea sunt generate: în gospodărie, la birou, în magazin, în școală, în instituție.

Hârtia și cartonul, plasticul și metalul, sticla și biodeșeurile trebuie să poată urma trasee cât mai clare și separate.

De ce este atât de important?

Pentru că un material reciclabil curat și separat are o valoare foarte diferită față de același material amestecat cu resturi alimentare, lichide sau alte deșeuri. Cu cât fracțiile sunt mai bine separate de la început, cu atât cresc șansele ca ele să poată fi sortate și valorificate eficient.

Și aici apare una dintre marile lecții pe care România le poate învăța din experiența altor state europene: cetățeanul nu trebuie privit ca ultima verigă a unui sistem complicat, ci ca primul partener al sistemului.

Asta înseamnă recipiente suficiente, amplasate convenabil, reguli simple și informații clare.

România și alte țări: diferența nu este doar în mentalitate

Este ușor să spunem că în alte țări „oamenii reciclează mai mult pentru că sunt mai responsabili". Realitatea este mai complexă.

În statele cu rezultate bune există, de regulă, un întreg mecanism care susține comportamentul individual: infrastructură, colectare separată, instalații de sortare și tratare, sisteme de responsabilitate pentru producători, reguli și controale, precum și stimulente economice.

România are deja cadrul legislativ pentru colectarea separată. Problema este că o lege bună nu produce singură o reciclare bună.

Între regulă și rezultat trebuie să existe infrastructură, continuitate și verificarea întregului lanț.

Nu este suficient să avem containere dacă acestea sunt prea puține, prea departe sau dacă utilizatorul nu știe exact ce trebuie să pună în fiecare. Nu este suficient nici ca deșeurile să fie separate în gospodărie dacă, mai departe, sistemul de transport și sortare nu păstrează aceste fluxuri separat.

Reciclarea nu este o acțiune izolată. Este un lanț. Dacă o verigă este slabă, întregul sistem pierde.

Ce ar însemna un sistem ideal?

Un sistem ideal nu înseamnă neapărat că fiecare localitate trebuie să copieze modelul unei alte țări.

Un oraș mare are alte nevoi decât un sat. Un cartier de blocuri are alte soluții decât o zonă de case. Un centru urban dens are nevoie de o infrastructură diferită față de o comunitate rurală.

Dar câteva principii pot fi universale.

În primul rând, colectarea separată trebuie să fie simplă. Cetățeanul trebuie să știe fără dubii unde ajunge fiecare tip de deșeu.

În al doilea rând, infrastructura trebuie să fie suficient de aproape. Dacă un punct de colectare este prea departe, sortarea devine o obligație dificilă, nu un gest firesc.

În al treilea rând, fracțiile trebuie păstrate separat și după colectare. Altfel, efortul făcut de cetățean își pierde sensul.

În al patrulea rând, biodeșeurile trebuie tratate ca o resursă. Resturile alimentare și vegetale pot fi transformate prin compostare sau digestie anaerobă, în loc să fie pur și simplu depozitate.

În al cincilea rând, sistemul trebuie măsurat. Cât colectăm? Cât sortăm? Cât se reciclează efectiv? Cât ajunge la depozitare? Cât costă întregul proces?

Fără aceste date, riscăm să confundăm cantitatea colectată cu reciclarea propriu-zisă.

Nu putem pune toată responsabilitatea pe cetățean

Există o lecție importantă aici.

Da, fiecare dintre noi are o responsabilitate. Un ambalaj pus în recipientul greșit poate contamina o cantitate mult mai mare de materiale.

Dar responsabilitatea trebuie împărțită între toți cei care participă la circuit: cetățeni, autorități locale, operatori de salubritate, producători, comercianți și industria reciclării.

România are nevoie de o cultură a reciclării, dar cultura nu se construiește doar prin afișe.

Se construiește prin predictibilitate.

Dacă omul știe ce se întâmplă cu deșeul după ce îl separă, dacă vede că sistemul funcționează, dacă recipientele sunt disponibile și dacă regulile sunt aceleași de la o zi la alta, comportamentul se poate schimba.

Instrumentele economice pot conta, de asemenea. Un sistem în care costul serviciului ține cont de cantitatea de deșeu rezidual generată poate crea stimulente pentru separarea corectă și reducerea deșeurilor, dacă este implementat transparent și corect.

Reciclarea nu este destinația finală

Poate că trebuie să schimbăm puțin și felul în care vorbim despre deșeuri.

Ideal ar fi să nu producem atât de multe deșeuri.

Apoi să refolosim ceea ce poate fi refolosit.

Abia după aceea să reciclăm ceea ce nu mai poate fi utilizat în forma inițială.

Reciclarea este importantă, dar nu poate rezolva singură problema consumului excesiv și a ambalajelor inutile.

Economia circulară pornește de la ideea că materialele trebuie să rămână cât mai mult timp în circuitul economic. Un produs ar trebui conceput astfel încât să poată fi reparat, refolosit sau reciclat cât mai ușor.

În această ecuație, producătorul are o responsabilitate la fel de importantă ca utilizatorul.

Nu putem cere unui cetățean să recicleze perfect un ambalaj care, prin design, este aproape imposibil de reciclat.

România poate recupera decalajul

Diferențele dintre țările europene arată că rezultatele se pot schimba atunci când există politici coerente, infrastructură și investiții.

România nu trebuie să inventeze totul de la zero. Putem învăța din experiențele europene, putem adapta soluțiile la realitățile locale și putem investi nu doar în containere, ci în întregul lanț: colectare, transport separat, sortare, compostare, reciclare și valorificare.

Iar cetățeanul trebuie să primească ceva esențial în schimbul efortului său: încrederea că deșeul pe care l-a separat nu se întoarce, la capătul drumului, în același amestec.

Pentru că reciclarea începe în bucătăria noastră, dar nu se termină la container.

Ea continuă în camionul care colectează separat, în stația de sortare, în instalația de reciclare și, în cele din urmă, în produsul care folosește din nou materialul recuperat.

Un sistem bun nu îi cere cetățeanului să fie erou în fiecare zi. Îi oferă posibilitatea să facă lucrul corect, simplu și firesc.

Poate că acesta este, de fapt, standardul după care ar trebui să privim reciclarea în România: nu câte containere avem, ci cât de bine reușim să transformăm un gest simplu al fiecărui om într-un sistem care funcționează de la cap la coadă.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu