Arhiva tag-ul pentru: poate

Expertiza din spatele raportării de sustenabilitate în marile companii din România – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Expertiza din spatele raportării de sustenabilitate în marile companii din România – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Cum contribuie firmele specializate la colectarea și analiza datelor ESG, la conformarea cu cerințele europene și la integrarea sustenabilității în activitatea marilor companii

În ultimii ani, raportarea de sustenabilitate a trecut de la periferia comunicării corporative către agenda de management a marilor companii. Nu mai este suficient ca o organizație să spună ce face pentru mediu, angajați, comunități sau guvernanță. Piața cere tot mai multă transparență, date comparabile, obiective măsurabile și, mai ales, informații care pot fi susținute prin dovezi.

În acest nou context, devine tot mai important rolul companiilor specializate în raportare și consultanță de sustenabilitate.

Rolul acestora nu se rezumă la redactarea unui document anual. Pentru o organizație complexă, raportarea de sustenabilitate presupune colectarea și analiza unor volume importante de date, identificarea impacturilor și riscurilor, dialogul cu departamentele companiei, evaluarea lanțului valoric și, tot mai important, conectarea informațiilor ESG cu activitatea reală a businessului.

Comisia Europeană arată că raportarea de sustenabilitate are rolul de a oferi investitorilor și celorlalți utilizatori informații relevante despre riscurile și oportunitățile asociate aspectelor sociale și de mediu, precum și despre impactul activității companiilor asupra oamenilor și mediului. Sursa: Comisia Europeană, *Corporate Sustainability Reporting*.

Dincolo de documentul anual

Un raport de sustenabilitate este doar rezultatul vizibil al unui proces mult mai amplu.

În spatele documentului există politici, proceduri, indicatori, sisteme de colectare a datelor, responsabilități interne și mecanisme de verificare. Pentru o companie mare, informațiile pot proveni din departamente extrem de diferite: financiar, HR, achiziții, producție, logistică, juridic, compliance, energie, managementul riscului sau relația cu furnizorii.

De aceea, calitatea raportului depinde în mare măsură de calitatea procesului care îl precede.

Aici intervine expertiza firmelor specializate.

Un consultant de sustenabilitate nu este doar un redactor care transformă informațiile primite într-un document final. Într-un proiect complex, acesta trebuie să înțeleagă modelul de business, să identifice informațiile relevante, să stabilească metodologii de lucru și să ajute compania să construiască procese interne capabile să genereze date consistente.

EFRAG, organismul care oferă Comisiei Europene expertiză tehnică în domeniul standardelor europene de raportare de sustenabilitate, are un rol central în dezvoltarea și implementarea ESRS. Sursa: EFRAG, *Sustainability Reporting*.

Datele ESG devin date de business

Una dintre cele mai importante schimbări este faptul că informațiile de sustenabilitate nu mai pot fi tratate separat de restul activității companiei.

Consumul de energie poate reprezenta simultan un indicator de mediu și un indicator de cost. Fluctuația personalului poate fi atât o problemă socială, cât și una de productivitate. Riscurile din lanțul de aprovizionare pot avea implicații de mediu, sociale, juridice și financiare.

De aceea, procesul de raportare poate oferi managementului o imagine mai clară asupra unor zone ale companiei care, în trecut, erau analizate separat.

Un sistem ESG bine construit poate răspunde unor întrebări foarte concrete: unde sunt cele mai mari consumuri, care sunt principalele riscuri, ce date lipsesc, ce obiective pot fi măsurate și unde există vulnerabilități în relația cu furnizorii sau cu angajații.

În acest sens, raportarea de sustenabilitate poate deveni și un exercițiu de disciplină organizațională.

Dubla materialitate: de la concept la instrument de analiză

Unul dintre conceptele importante introduse în arhitectura europeană a raportării este dubla materialitate.

Compania trebuie să analizeze atât modul în care aspectele de sustenabilitate îi pot influența performanța și poziția financiară, cât și impactul pe care activitățile sale îl au asupra oamenilor și mediului.

În practică, acest proces presupune mai mult decât completarea unor indicatori.

Ce riscuri climatice poate avea compania? Cât de dependentă este de anumite resurse? Ce se întâmplă în lanțul de aprovizionare? Cum sunt gestionate drepturile angajaților? Unde există riscuri privind sănătatea și securitatea? Ce impact are compania asupra comunităților? Ce obiective pot fi măsurate în mod realist?

Sunt întrebări care pot contribui la o mai bună înțelegere a businessului.

Analizele EFRAG privind practicile de implementare a ESRS au evidențiat importanța evaluării dublei materialități în identificarea temelor relevante pentru companii și stakeholderii acestora. Sursa: EFRAG, *ESRS implementation – observed practices*.

Expertiza care traduce reglementarea în procese

Pentru un CEO, CFO sau board, limbajul standardelor europene poate fi dificil de transformat direct în decizii operaționale.

Una dintre funcțiile importante ale companiilor specializate este tocmai aceea de a face legătura între cerințele tehnice și realitatea organizației.

Într-un proiect de raportare, întrebările devin foarte concrete:

Ce informații trebuie colectate?

Cine este responsabil pentru fiecare indicator?

Ce date există deja și ce date lipsesc?

Care sunt riscurile ESG relevante pentru companie?

Ce obiective pot fi stabilite și măsurate?

Cum sunt urmărite rezultatele de la un an la altul?

Ce informații trebuie pregătite pentru verificare?

Cum poate fi integrată raportarea în procesele existente?

Această componentă este esențială mai ales pentru marile organizații, unde responsabilitatea pentru date este distribuită între numeroase departamente.

Ce înseamnă acest lucru pentru companiile din România

Pentru marile companii din România, raportarea de sustenabilitate trebuie privită și prin prisma relațiilor economice pe care acestea le au cu piața europeană.

Companiile pot primi solicitări de informații ESG nu doar din partea autorităților, ci și din partea investitorilor, finanțatorilor, clienților sau partenerilor comerciali. În special pentru organizațiile integrate în lanțuri valorice internaționale, capacitatea de a furniza informații relevante și coerente poate deveni o componentă importantă a relației comerciale.

În acest context, expertiza specializată poate reduce riscul ca raportarea să fie tratată ca un proiect izolat, gestionat o singură dată pe an.

Un proces bine construit presupune continuitate: date colectate periodic, responsabilități clare, proceduri documentate și indicatori urmăriți în timp.

Pentru companie, beneficiul nu este doar raportul final. Este și capacitatea de a ști, în orice moment, unde se află din perspectiva obiectivelor asumate.

Raportul bun nu este cel mai lung

Evoluția recentă a cadrului european arată și o tendință către simplificare și eficientizare.

În iulie 2026, Comisia Europeană a adoptat standardele ESRS revizuite, urmărind reducerea poverii administrative și păstrarea informațiilor relevante pentru utilizatorii raportării. Sursa: Comisia Europeană, 3 iulie 2026.

Mesajul este important: viitorul raportării nu înseamnă neapărat mai multe pagini, ci informații mai relevante, mai clare și mai bine fundamentate.

EFRAG a analizat în 2026 un eșantion de 905 declarații de sustenabilitate aferente anului financiar 2025 și a observat o reducere a lungimii medii a documentelor analizate, de la 115 la 95 de pagini. Analiza a evidențiat, în același timp, o integrare tot mai mare a sustenabilității în procesele de business, dar și existența unor provocări în transformarea temelor materiale în obiective măsurabile. Sursa: EFRAG, *State of Play 2026*.

Pentru piața românească, concluzia este simplă: valoarea unui raport nu se măsoară în numărul de pagini, ci în calitatea informației pe care o conține.

Credibilitatea datelor devine esențială

Pe măsură ce raportarea devine mai sofisticată, crește și importanța verificării informațiilor.

Comisia Europeană arată că informațiile de sustenabilitate sunt supuse unei misiuni de asigurare, cadrul european pornind de la nivelul de „limited assurance". Sursa: Comisia Europeană, *Corporate Sustainability Reporting Directive – FAQs*.

La nivel internațional, IAASB a dezvoltat ISSA 5000, standardul internațional dedicat misiunilor de asigurare privind informațiile de sustenabilitate. Standardul este conceput pentru perioadele de raportare care încep la 15 decembrie 2026, cu posibilitatea aplicării anticipate. Sursa: IAASB, *International Standard on Sustainability Assurance 5000*.

Este importantă și diferența dintre roluri: compania specializată care sprijină organizația în pregătirea raportării și furnizorul independent de asigurare nu au aceeași funcție.

Prima parte contribuie la construirea proceselor și informațiilor necesare raportării. A doua are rolul de a furniza o evaluare independentă asupra informațiilor raportate, în limitele misiunii de asigurare.

O piață în care competența contează

Pe măsură ce sustenabilitatea intră tot mai mult în procesele de management, companiile specializate au posibilitatea de a deveni parteneri pe termen lung pentru organizațiile mari.

Valoarea lor poate veni din experiența acumulată în lucrul cu standardele, din metodologiile utilizate, din capacitatea de a analiza date și de a coordona echipe multidisciplinare, dar și din perspectiva externă pe care o aduc într-o organizație.

Pentru o companie mare, această perspectivă poate fi importantă. Departamentele interne cunosc foarte bine propria activitate, însă un specialist extern poate avea experiența mai multor industrii și poate identifica mai ușor modele, riscuri sau soluții aplicate în alte organizații.

În România, pe măsură ce piața serviciilor ESG se maturizează, diferența dintre furnizorii de servicii va fi făcută tot mai mult de competență, metodologie, capacitatea de a lucra cu date și înțelegerea concretă a businessului.

De la obligație la utilitate

Raportarea de sustenabilitate a pornit, pentru multe companii, ca o nouă cerință de conformare.

Astăzi, provocarea este mai complexă: cum poate fi transformat acest proces într-un instrument util pentru organizație?

Răspunsul nu se află doar în raportul final. Se află în calitatea datelor, în procesele care le generează, în oamenii care le gestionează și în capacitatea companiei de a le interpreta.

De aceea, rolul companiilor specializate depășește tot mai mult redactarea unui document.

Ele pot contribui la construirea infrastructurii de date ESG, la profesionalizarea proceselor interne și la crearea unei imagini mai clare asupra riscurilor și impacturilor companiei.

Pentru marile organizații din România, aceasta poate fi diferența dintre a raporta pentru că trebuie și a folosi raportarea pentru a înțelege mai bine compania.

Iar într-un mediu economic în care transparența, responsabilitatea și accesul la informații credibile câștigă tot mai multă importanță, expertiza specializată devine o componentă relevantă a modului în care marile companii își construiesc și își demonstrează performanța.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

/de

Lumea după Green Deal : SUA, China și noua geopolitică a tranziției climatice – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Lumea după Green Deal: SUA, China și noua geopolitică a tranziției climatice – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Retragerea SUA din Acordul de la Paris, ascensiunea Chinei în tehnologiile verzi și poziționarea Indiei schimbă echilibrul global: mai există o agendă climatică comună sau intrăm într-o eră a tranzițiilor diferite?

Green Deal-ul european a fost construit într-un context în care schimbările climatice păreau să creeze o direcție comună pentru marile economii ale lumii.

Europa și-a propus neutralitatea climatică până în 2050. Statele Unite au revenit în Acordul de la Paris. China și-a anunțat obiectivele pentru atingerea neutralității carbonului. Investițiile în energie regenerabilă au crescut, iar tranziția energetică a devenit o temă centrală a politicilor economice.

În 2026, această imagine este mult mai fragmentată.

Uniunea Europeană își păstrează angajamentele climatice și continuă să susțină Acordul de la Paris. Statele Unite au revenit la o politică federală mult mai puțin orientată spre decarbonizare și au ieșit din Acordul de la Paris. China continuă să investească masiv în tehnologii curate și să participe la cooperarea climatică internațională, în timp ce India și economiile emergente își construiesc propriile trasee, în care obiectivele climatice trebuie echilibrate cu dezvoltarea economică și accesul la energie.

Rezultatul este o lume în care tranziția verde continuă, dar nu mai are un singur centru de comandă.

SUA: schimbarea de direcție de la Washington

Una dintre cele mai importante schimbări ale ultimilor doi ani este poziția administrației Donald Trump.

În ianuarie 2025, Statele Unite au inițiat retragerea din Acordul de la Paris, iar retragerea a devenit efectivă în ianuarie 2026. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, această decizie a însemnat și abandonarea angajamentelor climatice asumate de SUA în 2021 și 2024.

Schimbarea este importantă nu doar prin efectul asupra politicii americane, ci și prin consecințele geopolitice.

SUA a fost unul dintre actorii esențiali ai negocierilor climatice internaționale. Retragerea sa reduce nivelul de coordonare dintre cele mai mari economii și modifică raportul de forțe în negocierile globale.

Dar retragerea guvernului federal american nu înseamnă că toate investițiile și toate politicile climatice din SUA dispar.

Statele americane, companiile, investitorii și instituțiile financiare își păstrează propriile strategii, iar infrastructura energetică și industrială construită în perioada anterioară continuă să existe.

De aceea, imaginea SUA este mai complexă decât o simplă retragere din tranziția energetică.

La nivel federal, direcția s-a schimbat. La nivel economic, tranziția tehnologică nu poate fi pur și simplu inversată.

Ce înseamnă retragerea SUA pentru restul lumii

Absența Statelor Unite schimbă în primul rând dimensiunea politică a cooperării climatice.

Acordul de la Paris rămâne în vigoare și este în continuare cadrul central al cooperării internaționale. Însă una dintre cele mai mari economii ale lumii nu mai participă în același mod la mecanismul de angajamente naționale.

Pentru UE, aceasta reprezintă o provocare diplomatică.

Europa încearcă să mențină cooperarea multilaterală și să convingă celelalte mari economii să își păstreze sau să își consolideze obiectivele climatice.

Consiliul UE a reconfirmat în aprilie 2026 că Uniunea dorește să continue să joace un rol de lider în acțiunea climatică globală și să susțină cadrul ONU și Acordul de la Paris.

Întrebarea este dacă leadershipul european poate produce rezultate globale într-o perioadă în care Statele Unite aleg o altă direcție.

China: celălalt mare pol al tranziției

China ocupă o poziție aparte.

Este una dintre cele mai mari surse de emisii la nivel global, dar în același timp este unul dintre cei mai importanți producători și investitori în tehnologii curate.

Panouri fotovoltaice, baterii, vehicule electrice, componente pentru turbine eoliene și alte tehnologii ale tranziției energetice sunt domenii în care China are o poziție industrială puternică.

Această realitate face ca politica climatică a Chinei să aibă două dimensiuni.

Pe de o parte, există obiectivele climatice și participarea la cooperarea internațională.

Pe de altă parte, există politica industrială și dorința de a ocupa poziții dominante în industriile viitorului.

Tocmai de aceea, China nu poate fi analizată doar ca un actor climatic.

Este, în același timp, un actor climatic, energetic și industrial.

UE și China: competiție și cooperare

Relația dintre Europa și China este una dintre cele mai importante pentru viitorul tranziției globale.

Cele două părți concurează în anumite domenii industriale, dar cooperează în privința schimbărilor climatice.

Într-o declarație comună din 2025, UE și China au reafirmat rolul central al Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice și al Acordului de la Paris și au subliniat importanța cooperării în tranziția verde.

În 2026, această cooperare rămâne relevantă.

Pentru Europa, China este în același timp partener în negocierile climatice și competitor industrial.

Pentru China, relația cu UE oferă un canal important de cooperare internațională într-un moment în care SUA s-a retras din Acordul de la Paris.

Această situație poate produce o configurație geopolitică interesantă: UE și China pot coopera pe climă chiar atunci când concurează pe tehnologie și industrie.

India: tranziția într-o economie în dezvoltare

India reprezintă un alt exemplu important.

Spre deosebire de Europa, care are o economie matură și un nivel ridicat de acces la energie, India trebuie să combine obiectivele climatice cu necesitatea de a extinde accesul la energie și de a susține dezvoltarea economică.

De aceea, tranziția indiană nu poate urma exact modelul european.

În ianuarie 2026, UE și India au reafirmat importanța Acordului de la Paris și au convenit să consolideze cooperarea pentru tranziția energetică și reziliența energetică.

India devine astfel un exemplu al modului în care agenda climatică globală trebuie adaptată realităților economiilor emergente.

Nu toate țările pot avea aceeași viteză, aceleași costuri și aceleași priorități.

Și restul lumii?

Datele Agenției Internaționale pentru Energie arată o imagine mixtă.

Până la 27 martie 2026, peste 130 de țări depuseseră noi contribuții climatice naționale pentru 2035. Împreună, acestea acoperă aproape 75% din emisiile globale de gaze cu efect de seră provenite din energie.

Acest lucru arată că retragerea SUA nu a determinat abandonarea generală a politicilor climatice.

Dar există o problemă.

Potrivit IEA, noile angajamente nu indică, în ansamblu, un ritm anual de reducere a emisiilor semnificativ mai mare decât cel rezultat din angajamentele anterioare pentru 2030.

Cu alte cuvinte, lumea continuă să își asume obiective climatice, dar ritmul colectiv al acțiunii nu s-a accelerat suficient.

Aceasta este una dintre marile provocări ale actualei etape.

Green Deal nu mai este un model global unic

Europa a fost una dintre primele regiuni care a construit un cadru legislativ amplu pentru tranziția verde.

Dar celelalte economii nu copiază pur și simplu modelul european.

SUA pune accent mai mare pe securitatea energetică și competitivitatea economică.

China combină obiectivele climatice cu politica industrială și dezvoltarea tehnologiilor curate.

India pune accent pe dezvoltare, acces la energie și tranziție graduală.

Alte economii emergente solicită finanțare și transfer de tehnologie pentru a putea reduce emisiile fără a compromite dezvoltarea economică.

De aici rezultă o schimbare importantă:

nu mai vorbim despre o singură tranziție verde globală, ci despre mai multe tranziții care trebuie să funcționeze în paralel.

Poate Europa să fie singura voce climatică puternică?

Europa poate avea o influență semnificativă, dar nu poate realiza singură obiectivele climatice globale.

UE are însă un instrument important: dimensiunea pieței sale.

Prin reguli privind carbonul, produsele, energia, investițiile și lanțurile de aprovizionare, Europa poate influența comportamentul companiilor din afara Uniunii care vor să aibă acces la piața europeană.

Acest efect poate fi observat în dezvoltarea mecanismelor de tarifare a carbonului.

Comisia Europeană arată că mecanismele de tarifare a carbonului acopereau aproximativ 28% din emisiile globale în 2025, față de 24% în 2024. China își extinde sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, iar Japonia, India și Mexic fac, de asemenea, pași în dezvoltarea unor mecanisme de tarifare a carbonului.

Prin urmare, influența UE depășește granițele sale.

Dar influența nu este același lucru cu controlul.

Noua competiție nu este doar pentru reducerea emisiilor

Un aspect esențial al noii geopolitici climatice este că tranziția energetică a devenit și o competiție economică.

Cine produce bateriile?

Cine controlează lanțurile de aprovizionare?

Cine produce echipamentele pentru energie regenerabilă?

Cine deține tehnologia?

Cine controlează materiile prime?

Cine stabilește standardele?

Cine poate produce energie curată la un cost competitiv?

Aceste întrebări explică de ce politica climatică este tot mai strâns legată de politica industrială și de securitatea națională.

Pentru Europa, Green Deal nu mai poate fi separat de competitivitatea industriei europene.

Pentru SUA, politica energetică este legată de independența și securitatea energetică.

Pentru China, tranziția verde este și o strategie industrială.

Pentru India, este legată de dezvoltare și securitate energetică.

Ce urmează pentru cooperarea internațională?

În 2026, cooperarea climatică internațională nu a dispărut.

Dar a devenit mai dificilă.

Acordul de la Paris continuă să fie cadrul central, iar majoritatea statelor continuă să își formuleze obiective climatice.

În același timp, retragerea SUA, competiția economică dintre marile puteri și diferențele dintre economiile dezvoltate și cele emergente fac mult mai dificilă stabilirea unui ritm comun.

COP31, programată pentru noiembrie 2026 în Antalya, va fi un test important pentru această nouă etapă a cooperării climatice. UE afirmă că va continua să susțină implementarea Acordului de la Paris și obiectivul de limitare a creșterii temperaturii globale, în timp ce recunoaște că pragul de 1,5°C va fi depășit temporar.

O lume cu mai multe modele de tranziție

Poate cea mai importantă concluzie este că lumea nu a renunțat la tranziția verde, dar nici nu mai avansează într-o singură direcție.

Europa continuă să construiască un model bazat pe reglementare, reducerea emisiilor și politici industriale verzi.

China combină decarbonizarea cu dezvoltarea tehnologică și industrială.

SUA, la nivel federal, a făcut o schimbare majoră de direcție.

India și alte economii emergente încearcă să găsească un echilibru între climă, dezvoltare și accesul la energie.

Această fragmentare nu înseamnă neapărat sfârșitul tranziției climatice.

Înseamnă însă că viitorul ei nu va fi decis de o singură regiune sau de un singur model politic.

Europa poate rămâne una dintre vocile importante ale tranziției globale. Dar pentru ca obiectivele climatice să producă efecte la scară mondială, va fi nevoie de cooperare între marile economii, de investiții, tehnologii și reguli care să poată funcționa dincolo de frontiere.

În noua realitate geopolitică, întrebarea nu mai este doar dacă lumea va face tranziția verde.

Întrebarea este cine o va conduce, cine va suporta costurile și cine va controla tehnologiile care vor defini economia de după combustibilii fosili.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

/de

Reciclarea telefoanelor mobile: cât de mare este, de fapt, impactul unui telefon pe care nu îl mai folosim? – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

Reciclarea telefoanelor mobile: cât de mare este, de fapt, impactul unui telefon pe care nu îl mai folosim? – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan

De la metalele rare din interiorul unui smartphone la emisiile generate în producție și cantitatea redusă de telefoane care ajung efectiv în reciclare: de ce un telefon vechi nu este doar un obiect electronic, ci o sursă de resurse care poate reintra în economie

Avem tendința să privim telefonul mobil ca pe un produs aproape complet digital. Este mic, ușor, iar după câțiva ani poate deveni inutil pentru proprietarul său. În realitate, în spatele unui smartphone se află o cantitate importantă de materii prime, energie, apă, procese industriale și lanțuri globale de aprovizionare.

De aceea, momentul în care un telefon este înlocuit nu reprezintă sfârșitul poveștii sale. Poate fi începutul unei alte etape: reutilizare, recondiționare, recuperare de componente sau reciclare.

Problema este că milioane de telefoane rămân uitate în sertare sau ajung în fluxuri de deșeuri unde materialele valoroase nu mai sunt recuperate.

Datele internaționale arată cât de mare este decalajul. Potrivit *Global E-waste Monitor 2024*, categoria echipamentelor IT și de telecomunicații de mici dimensiuni – care include telefoane mobile, laptopuri, routere și dispozitive similare – a generat aproximativ 4,6 milioane de tone de deșeuri electronice, iar rata documentată de colectare și reciclare a fost de doar 22%.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare 100 de kilograme din această categorie, doar aproximativ 22 de kilograme intră în fluxuri documentate de colectare și reciclare.

Un telefon mic poate avea o amprentă mare

Un smartphone conține zeci de materiale și elemente diferite: aluminiu, cupru, nichel, cobalt, litiu, staniu, zinc, metale rare și cantități mici de aur, argint sau alte materiale valoroase.

Valoarea unui telefon nu este, prin urmare, doar cea comercială. În interiorul său există materii prime care au fost extrase, procesate și transformate în componente electronice.

Când telefonul este reciclat corespunzător, aceste materiale pot fi recuperate și introduse din nou în economie, reducând nevoia de materii prime virgine.

În cazul anumitor materiale, ratele de recuperare pot fi ridicate atunci când dispozitivul este proiectat și demontat corespunzător. Un studiu citat de Fairphone privind reciclarea unui model de smartphone a identificat rate de recuperare de 80–98% pentru materiale precum aur, cupru, argint, cobalt, nichel, paladiu, platină, galiu, indiu și zinc, în funcție de material și de traseul tehnologic utilizat.

Asta arată de ce reciclarea nu este doar o metodă de eliminare a deșeurilor. Este, în esență, un proces de recuperare a resurselor.

Dar reciclarea nu rezolvă singură problema

Există o nuanță importantă.

Când vorbim despre sustenabilitatea telefoanelor, reciclarea este esențială, dar nu reprezintă întotdeauna intervenția cu cel mai mare impact.

O mare parte din amprenta de carbon a unui smartphone apare înainte ca acesta să fie vândut.

Potrivit datelor prezentate în Impact Report 2025 al Fairphone, până la 80% din amprenta de carbon a unui smartphone poate proveni din etapa de producție, de la extracția materiilor prime până la fabricarea componentelor și asamblare.

Acest procent este important pentru că schimbă perspectiva.

Dacă un telefon este aruncat după doi sau trei ani și înlocuit cu unul nou, se generează din nou o mare parte din impactul asociat producției unui dispozitiv.

Dacă telefonul este reparat și utilizat încă doi sau trei ani, necesitatea producerii unui nou dispozitiv poate fi amânată.

De aici rezultă o concluzie importantă pentru economia circulară: cel mai sustenabil telefon nu este neapărat cel care este reciclat cel mai bine, ci, în multe situații, cel care este folosit mai mult timp înainte de reciclare.

Durata de viață contează mai mult decât pare

Prelungirea duratei de utilizare poate avea un efect semnificativ asupra impactului total.

Fairphone estimează că extinderea duratei de viață a unui telefon până la cinci ani ar putea reduce emisiile asociate dispozitivului cu aproximativ 35%, în comparație cu un scenariu în care telefoanele sunt înlocuite mai rapid.

Este motivul pentru care reparabilitatea, disponibilitatea bateriilor și a pieselor de schimb, actualizările software și posibilitatea de recondiționare au devenit elemente importante în discuția despre telefoane sustenabile.

Un ecran schimbat sau o baterie înlocuită pot prelungi viața unui dispozitiv fără ca întregul telefon să fie înlocuit.

Ce se întâmplă cu telefoanele uitate în sertare?

Aici apare una dintre cele mai mari probleme ale economiei circulare.

Un telefon care nu mai este folosit, dar rămâne într-un sertar, nu produce automat un beneficiu de mediu. Resursele din interiorul său rămân blocate, iar un alt telefon poate fi produs între timp pentru a-l înlocui.

La nivel european, amploarea fenomenului este semnificativă. Fairphone estimează că în gospodăriile europene există aproximativ 642 de milioane de smartphone-uri neutilizate, dintre care circa 431 de milioane ar putea fi reciclate. Valoarea materialelor din aceste dispozitive este estimată la aproximativ 1,1 miliarde de euro.

Cifrele ilustrează o problemă economică la fel de importantă ca una de mediu: resursele există deja, dar nu se află acolo unde pot fi reutilizate.

Reutilizare, recondiționare, apoi reciclare

Un model circular eficient încearcă să păstreze produsul la cea mai mare valoare posibilă cât mai mult timp.

Ordinea poate fi simplă:

folosire mai îndelungată → reparare → reutilizare → recondiționare → recuperare de componente → reciclare.

Reciclarea apare la finalul ciclului, atunci când telefonul nu mai poate fi folosit în mod rezonabil.

Datele unui program de colectare Fairphone ilustrează această logică: în 2024, 63% dintre dispozitivele colectate au fost reutilizate, inclusiv prin recuperarea unor piese pentru reparații și recondiționarea unor telefoane.

Este un exemplu relevant pentru principiul economiei circulare: dacă un produs poate primi o a doua viață, reutilizarea poate păstra mai multă valoare decât dezmembrarea sa imediată pentru materiale.

De ce sunt telefoanele atât de importante pentru economia circulară?

Pentru că smartphone-ul concentrează într-un obiect foarte mic o combinație complexă de materiale.

Aurul, cuprul, cobaltul, nichelul, litiul, argintul și alte materiale sunt asociate unor procese de extracție și prelucrare care au propriul impact asupra mediului și comunităților.

Recuperarea lor din deșeurile electronice înseamnă că o parte din cererea viitoare poate fi acoperită din materiale deja aflate în economie.

Este una dintre ideile centrale ale economiei circulare: resursa nu trebuie considerată „deșeu” doar pentru că produsul care o conține nu mai este utilizat.

Reciclarea reduce și presiunea asupra materiilor prime

Reciclarea nu elimină nevoia de minerit și nici nu poate furniza instantaneu toate materialele necesare industriei electronice.

Dar poate contribui la reducerea necesarului de materii prime virgine.

Acest lucru devine cu atât mai important pe măsură ce cererea pentru tehnologii digitale, baterii, infrastructură energetică și alte echipamente electrice și electronice crește.

În cazul telefoanelor, valoarea reciclării vine tocmai din concentrarea unor materiale valoroase într-un volum relativ mic de echipamente.

Problema este colectarea.

Un telefon care nu ajunge într-un circuit formal de reutilizare sau reciclare nu poate contribui la această economie circulară.

Ce poate face consumatorul?

Impactul nu începe la centrul de reciclare, ci în momentul în care este luată decizia de a schimba telefonul.

Câteva reguli simple pot face diferența:

1. Folosește telefonul cât mai mult timp. Înlocuirea unui dispozitiv care încă funcționează generează un nou ciclu de producție.

2. Repară înainte de a înlocui. O baterie sau un ecran pot fi mai ușor de schimbat decât întregul dispozitiv.

3. Donează sau vinde telefonul funcțional. Un smartphone care nu mai este potrivit pentru primul proprietar poate fi util altcuiva.

4. Predă dispozitivul într-un sistem de colectare autorizat. Telefonul nu trebuie aruncat împreună cu deșeurile menajere.

5. Șterge datele personale înainte de predare. Reciclarea trebuie să meargă împreună cu protecția datelor.

Ce pot face companiile?

Pentru producători, discuția este mai amplă.

Un telefon proiectat pentru o durată de viață mai lungă, cu componente reparabile și piese disponibile, poate reduce presiunea asupra resurselor. Utilizarea materialelor reciclate poate reduce necesarul de materii prime virgine, iar programele de buy-back și take-back pot readuce dispozitivele în circuit.

Există deja exemple de producători care încearcă să aplice aceste principii. Fairphone, de exemplu, declară pentru modelul său Gen. 6 că peste 50% din greutatea dispozitivului provine din materiale fair sau reciclate, iar compania oferă un sistem prin care preia telefoane vechi pentru reutilizare, reparare sau reciclare.

Aceste exemple nu trebuie privite ca un standard universal pentru întreaga industrie, ci ca o demonstrație a faptului că designul produsului poate influența direct posibilitatea de reutilizare și reciclare.

Telefonul vechi nu este doar un deșeu

În spatele unui smartphone se află două realități care trebuie privite împreună.

Prima este impactul producției: extracția materiilor prime, fabricarea componentelor, energia și transportul.

A doua este oportunitatea economiei circulare: repararea, reutilizarea, recondiționarea și recuperarea materialelor.

Datele disponibile arată că până la 80% din amprenta de carbon poate fi concentrată în producție, în timp ce doar 22% din deșeurile provenite din categoria micilor echipamente IT și telecomunicații sunt documentate ca fiind colectate și reciclate.

Asta schimbă întrebarea.

Nu mai este suficient să ne întrebăm dacă telefonul nostru poate fi reciclat.

Trebuie să ne întrebăm cât timp îl putem folosi, dacă poate fi reparat, dacă poate primi o a doua viață și, atunci când nu mai poate fi utilizat, dacă materialele din el pot reintra în economie.

Pentru un obiect pe care îl schimbăm atât de des, telefonul mobil poate deveni una dintre cele mai concrete demonstrații ale economiei circulare: mai puțină extracție, mai puțină risipă și mai multă valoare păstrată în interiorul aceluiași produs.

Autor: Adriana Calcan

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu

/de