ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului național social pentru climă
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului național social pentru climă necesar României pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul Fondului social pentru climă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Guvernul a aprobat mai multe măsuri menite să asigure elaborarea Planului național social pentru climă (PNSC), necesar României pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul Fondului social pentru climă (FSC).
FSC a fost creat de Uniunea Europeană pentru a asigura o tranziție climatică echitabilă și incluzivă, în concordanță cu măsurile suplimentare pentru reducerea emisiilor cu efect de seră în domeniul construcțiilor și al transportului, în cadrul eforturilor de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.
PNSC reprezintă documentul strategic al României care instituie măsuri și investiții existente sau noi, la nivel național, menite să reducă dependența de combustibilii fosili și să atenueze efectele negative asupra veniturilor pe termen scurt.
Planul trebuie să ofere gospodăriilor vulnerabile, microîntreprinderilor vulnerabile și utilizatorilor de transport vulnerabili resursele necesare pentru a finanța și a realiza investiții în eficiența energetică și, totodată, să atenueze impactul creșterii costului combustibililor fosili asupra persoanelor celor mai vulnerabile și să prevină sărăcia energetică și sărăcia din perspectiva transporturilor în perioada de tranziție, până la realizarea unor astfel de investiții.
Actul normativ suplimentează atribuțiile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin preluarea atribuțiilor privind elaborarea, negocierea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și controlul fondurilor acordate în cadrul FSC. Astfel, structura cu rol de coordonator național al PNRR din cadrul MIPE va prelua și atribuțiile de coordonator național al PNSC.
De asemenea, MIPE va realiza negocierile cu Comisia Europeană în vederea evaluării pozitive a PNSC și a emiterii deciziei de punere în aplicare, în baza mandatului acordat de către Guvernul României, iar procedurile de negociere vor fi coordonate de către prim-ministru, prin Cancelaria Prim-Ministrului.
În vederea elaborării PNSC se vor constitui grupuri de lucru, la nivel inter-ministerial, cu participarea autorităților publice centrale cu atribuții în domeniile vizate. Din componența lor pot face parte și reprezentanți ai partenerilor economici și sociali, ai organismelor relevante ale societății civile și altor părți interesate, în baza procedurii de selecție elaborată de MIPE.
De asemenea, ordonanța de urgență modifică mai multe acte normative, permițând Ministerului Sănătății să poată realiza acorduri de parteneriat cu alte ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie în vederea implementării obiectivelor de investiții din domeniul sănătății.
FSC a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2023/955 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 mai 2023 de instituire a Fondului social pentru climă și de modificare a Regulamentului (UE) 2021/1060, și este, ca formă de management, un fond aflat în gestiunea directă a Comisiei Europene (CE). Înființarea fondului face parte din pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55”, care urmărește atingerea obiectivelor Pactului Verde european, printre care se numără reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030.
Obiectivul general al fondului este de a contribui la o tranziție echitabilă din punct de vedere social către neutralitatea climatică prin abordarea impactului social al includerii emisiilor de gaze cu efect de seră generate de clădiri și de transportul rutier în domeniul de aplicare al Directiva (UE) 2023/959 a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 mai 2023 de modificare a Directivei 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și a Deciziei (UE) 2015/1814 privind înființarea și funcționarea unei rezerve pentru stabilitatea pieței aferentă schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Astfel, sunt vizate gospodăriile și microîntreprinderile vulnerabile, utilizatorii de transport vulnerabili prin măsuri de sprijin temporar directe pentru suplimentarea veniturilor, dar și prin finanțarea de măsuri și investiții care vizează: eficiența energetică; renovarea clădirilor; mobilitatea și transporturile cu emisii zero și cu emisii scăzute; reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră; reducerea numărului gospodăriilor vulnerabile, în special a gospodăriilor afectate de sărăcie energetică, a microîntreprinderilor vulnerabile și a utilizatorilor de transport vulnerabili.
România poate utiliza, în perioada 2026 – 2032, o alocare financiară (contribuție UE) de minim 5,05 mld. euro și de maxim 6,01 mld. euro prin acest nou instrument, pentru protejarea gospodăriilor și microîntreprinderilor vulnerabile, precum și a utilizatorilor de transport vulnerabili la efectele comercializării noilor certificate de emisii pentru clădiri și transportul rutier, care vor fi comercializate în baza Directivei ETS revizuite.
Pentru a beneficia de noul fond, fiecare stat membru va elabora un Plan Național Social pentru Climă (PNSC) care va fi aprobat prin Decizie a CE.
Plata sprijinului financiar către fiecare stat membru este condiționată de atingerea de către acesta a jaloanelor și a țintelor pentru măsurile și investițiile cuprinse în PNSC. Vor fi finanțate doar acele măsuri și investiții care respectă principiul de a „nu prejudicia în mod semnificativ” și sunt compatibile cu obiectivele climatice ale Uniunii.