InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului , reprezentată de domnul Președinte Sorin Mierlea și Asociația „One Health – Academician Nicolae Manolescu Strunga” , reprezentată prin domnul Prof. Dr. Ioan Sîrbu , în calitate de Președinte , au încheiat un Protocol de colaborare astăzi, în data de 17 Septembrie 2024 .
Acest protocol are ca obiectiv principal crearea unui cadru de consultare și susținere reciprocă între cele două organizații în vederea inițierii și desfășurării unor Programe și Campanii educaționale menite să informeze și să crească gradul de conștientizare al cetățenii referitor la conceptul „One Health”. Acest concept abordează sănătatea într-o manieră integrată, recunoscând interdependența dintre sănătatea umană, sănătatea animală și cea a mediului înconjurător.
Prin semnarea Protocolului , cele doua organizatii confirmă o colaborare îndelungată și se angajează instituțional să o dezvolte pe multiple planuri , în beneficiul cetățenilor din România. Această colaborare se bazează pe valori comune precum responsabilitatea socială, transparența și interesul public, iar parteneriatul urmărește să aducă un impact pozitiv real în comunitate.
***
Asociaţia „One Health – Academician Nicolae Manolescu Strunga” se înscrie în zona realizării profilaxiei primare a îmbolnăvirilor la om şi animale prin studiul, monitorizarea, supravegherea şi diseminarea informaţiilor, referitoare la aspectele de patologie în cadrul lanţului mediu-plante-animale de exploatare, silvatice şi de companie-om, elementele de bază ale noului concept „ One Health ”. În promovarea și implementarea conceptului „ One Health ” , Asociația „ One Health – Academician Nicolae Manolescu Strunga ” acordă în plus față de direcțiile în general acceptate, o atenție deosebită medicinii comparate și a oncologiei comparate, a medicinii ocupaționale și a stilului de viață, a alimentației și nutriției , cu profilaxia primară a vieții și viața post-tratament, ca obiective fundamentale .
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor – a fost inființată în anul 2003 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România. Până în prezent a desfășurat și desfășoară o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoașterea națională și internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, parteneră în programe naționale și internaționale . InfoCons este unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International și membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori .