Efectele schimbărilor climatice

Primele efecte ale schimbărilor climatice pot fi observate deja în Europa și în întreaga lume și se prevede o intensificare a acestora în următoarele decenii. Temperaturile cresc, modelele de precipitații se schimbă, ghețarii se topesc, nivelul mării este din ce în ce mai ridicat și fenomenele meteorologice extreme sunt din ce în ce mai frecvente, aducând pericole, precum inundațiile și seceta.

Aceste modificări reprezintă o amenințare gravă pentru viața cetățenilor, pentru dezvoltarea economică și pentru mediul natural de care depinde o mare parte din prosperitatea noastră.

Clima planetei noastre este mereu în schimbare, de cele mai multe ori din cauza factorilor naturali, cum ar fi ușoara modificare a traiectoriei Pământului în jurul Soarelui, activitatea vulcanică și fluctuațiile sistemului climatic. Însă oamenii au o influență din ce în ce mai mare asupra climei prin arderea de combustibili fosili, tăierea pădurilor tropicale și creșterea animalelor de fermă.

Energia solară încălzește Pământul, iar planeta noastră reflectă o parte din această căldură înapoi în spațiu. Dar anumite gaze din atmosferă acționează precum geamurile dintr-o seră – îi permit energiei să intre în atmosferă și, în același timp, o împiedică să iasă.
Unele gaze cu efect de seră, precum vaporii de apă, sunt prezente în mod natural în atmosferă. Fără ele, temperatura medie pe glob ar fi de nesuportat (-18°C, în loc de 15°C).

În trecut, schimbările climatice au fost lente însă, în prezent, suntem într-o perioadă de încălzire rapidă. Activitățile umane generează în atmosferă imense cantități de gaze cu efect de seră, contribuind la intensificarea efectului de seră și la încălzirea climei.

Europa răspunde prin reducerea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră și prin inițierea de măsuri menite să încurajeze și alte țări să facă același lucru. Dar, chiar dacă reușim, schimbările climatice vor persista într-o anumită măsură. Acest lucru se datorează faptului că multe gaze cu efect de seră rămân în atmosferă pentru mult timp și faptului că oceanele funcționează ca niște rezervoare enorme de energie termică. Prin urmare, învățăm să ne adaptăm la o parte din schimbările climatice.

Sursa: europa.eu