Amprenta de carbon si neutralitatea emisiilor de carbon

Definitii generale

  • Gaze cu efect de seră – GES – constituent gazos al atmosferei, atât natural cât și antropogen, care absoarbe și emite radiație la lungimi de undă specifice în cadrul spectrului radiației infraroșu, emise de suprafața Pământului, atmosferă și nori
  • Emisie de gaze cu efect de seră – emisie GES – eliberare a GES în atmosferă
  • Indepărtare a gazelor cu efect de seră – extragerea (absorbtia) unui GES din atmosferă cu ajutorul captatorului GES
  • Reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră – reducere a emisiilor de GES – diminuarea emisiilor de GES cuantificată între două momente în timp sau față de o limita de referință
  • Neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon – condiție în care, într-o anumită perioadă de timp, amprenta de carbon a fost redusă ca urmare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră sau a îmbunătățirii îndepărtării GES și, dacă tot a fost mai mare decât zero, a fost apoi contrabalansată prin compensare

NOTA 1 Creditele de carbon utilizate pentru compensare trebuie să îndeplinească anumite criterii și sunt utilizate numai după ce au fost realizate reducerile emisiilor de GES și îmbunătățirile îndepărtării GES, în conformitate cu planul de management al neutralității emisiilor de carbon.

NOTA 2 Perioada de timp specificată este un număr finit de ani, pentru organizații, sau ciclul de viață complet sau parțial, pentru produse.

  • Neutralitatea emisiilor de carbon – stare de a fi neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon
  • Compensare – contrabalansarea amprentei de carbon, prin retragerea unui (unor) credit (credite) de carbon

NOTA 1 Pasul final în procesul de compensare este retragerea creditelor de carbon într-un registru public de către sau în numele entității. Unele registre folosesc „a anula” ca sinonim cu „a retrage”, iar termenii sunt efectiv interschimbabili. Cei doi termeni „retragere” și „anulare” au același rezultat,  asigurarea că nu pot fi utilizate din nou sau comercializate în continuare creditele de carbon.

  • Amprentă de carbon – suma emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și a îndepărtărilor de GES ale subiectului exprimată ca dioxid de carbon echivalent (CO2e)

NOTA 1 Pentru un produs, amprenta de carbon se bazează pe o evaluare a ciclului de viață folosind categoria unică de impact a schimbărilor climatice în conformitate cu ISO 14067.

NOTA 2  Pentru o organizație amprenta de carbon este echivalentă cu suma emisiilor directe de GES , a emisiilor indirecte de GES și a îndepărtărilor de GES, dacă este cazul, în cadrul limitelor subiectului, cuantificată în conformitate cu ISO 14064-1.

NOTA 3  Subiectul poate fi: o organizație (inclusiv companii, autorități locale și instituții financiare) sau un produse (bunuri sau servicii, inclusiv clădiri și evenimente).

 

ISO 14064 Declaratii ale organizatiilor aferente emisiilor de GES

Definitie: Amprenta de carbon a unei organizatii (inventarul de emisii GES al unei organizatii) = suma emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și a îndepărtărilor de GES ale unei organizatii, pentru o perioada de un an, exprimată ca dioxid de carbon echivalent (CO2e)

 

Acordurile globale si atentia tot mai mare acordata de public impactului schimbarilor climatice conduc la planuri de actiune guvernamentale cuprinzatoare si la obiective de reducere agresive.

Ca parte a impulsului global de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES), guvernele, investitorii, bursele de valori si organizatiile au implementat cerinte de raportare si fac presiuni asupra intreprinderilor pentru a reduce emisiile in intregul lor lant valoric.

Validarea si verificarea declaratiilor organizatiilor aferente emisiilor de GES pot fi urmarite de o organizatie din mai multe motive, cum ar fi:

  • contributia la raportul annual ESG,
  • comunicarea cu clientii,
  • respectarea cerintelor de raportare ale autoritatilor de reglementare sau ale investitorilor,
  • publicarea realizarilor in materie de reducere a emisiilor GES.

ISO 14064 detaliaza principiile si cerintele pentru proiectarea, dezvoltarea, gestionarea si raportarea emisiilor de GES pentru o organizatie sau o companie.

Standardul ISO 14064 este format din trei parti.

  • Prima parte (ISO 14064-1:2018) specifica cerintele pentru cuantificarea si raportarea emisiilor si a cantitatilor indepartate de gaze cu efect de sera  la nivel de organizatie sau entitate.
  • A doua parte (ISO 14064-2:2019) detaliaza cerintele pentru cuantificarea, monitorizarea si raportarea reducerilor de emisii sau a imbunatatirii gradului de indepartare a gazelor cu efect de sera.
  • A treia parte (ISO 14064-3:2019) ofera cerinte si indrumari pentru efectuarea validarii si verificarii declaratiilor privind GES.

Avantajele calculării amprentei de carbon a organizațiilor:

  • Evaluarea generală a performanței de mediu: Calculele oferă o imagine clară a modului în care o organizație își gestionează emisiile de carbon în toate aspectele activităților sale. Acest lucru ajută la stabilirea unor obiective de reducere a emisiilor pe termen lung.
  • Reducerea costurilor operaționale: Odată ce o organizație își cunoaște sursele majore de emisii, poate lua măsuri pentru a reduce consumul de energie, optimiza transportul și a îmbunătăți eficiența generală, ceea ce duce la economii financiare.
  • Acces la finanțări verzi și investiții sustenabile: O amprentă de carbon redusă sau un plan clar de reducere poate atrage investitori care caută companii responsabile din punct de vedere social și de mediu.
  • Îmbunătățirea reputației și relațiilor publice: Organizațiile care își gestionează eficient emisiile de carbon pot construi o imagine de companie responsabilă, ceea ce le poate aduce beneficii în fața clienților, partenerilor și autorităților de reglementare.
  • Pregătirea pentru viitoare reglementări și cerințe: Pe măsură ce politicile climatice devin mai stricte la nivel global, organizațiile care calculează și gestionează amprenta de carbon sunt mai bine pregătite să se adapteze la noile cerințe legislative.
  • Angajamentul față de sustenabilitate: Calcularea amprentei de carbon arată un angajament față de obiectivele de mediu și sustenabilitate, ceea ce poate motiva angajații și poate crea o cultură organizațională orientată spre sustenabilitate.

Avantajele verificarii / validarii declaratiilor organizatiilor aferente emisiilor de GES

  • Usurinta in evaluarea configuratiilor alternative de produse, a metodelor de aprovizionare si productie
  • Alegerea materiilor prime si selectarea furnizorilor pe baza emisiilor de gaze cu efect de sera asociate acestora
  • Crearea unei baze de cunostinte pentru initierea de proiecte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera si cuantificarea rezultatelor obtinute
  • Identificarea oportunitatilor de economisire a costurilor energetice
  • Demonstrarea fata de clienti si partile interesate a unui angajament real fata de responsabilitatea sociala si de mediu
  • Crearea de avantaje competitive (de exemplu, achizitii publice ecologice)
  • Usurinta adaptarii la cerinte in cazul introducerii de scheme sau reglementari obligatorii

 

ISO 14067:2018 – Amprenta de carbon a produselor

Definitie: Amprenta de carbon a unui produs = suma emisiilor de GES (gaze cu efect de sera) si indepartarilor (eliminarii din atmosfera) de GES aferenta unui produs unic identificat, exprimată ca CO2 echivalent si care sunt bazate pe o evaluare a ciclului de viaţă a acestui produs, folosind ca unica categorie de impact schimbările climatice.

 

Avand in vedere cresterea preocuparii globale pentru schimbarile climatice si impactul lor, guvernele din intreaga lume si-au stabilit obiective de reducere a emisiilor semnificativ mai agresive. In acest context, cuantificarea amprentei de carbon a produselor devine un instrument crucial pentru a intelege si a actiona in vederea maririi absorbtiei de gaze cu efect de sera (GES) si reducerii emisiilor de GES pe tot parcursul ciclului de viata al unui produs.

Verificarea amprentei de carbon permite organizatiilor sa isi demonstreze angajamentul pentru protejarea mediului, sa se distinga de concurenta si sa isi asigure clientii ca sunt implicati in dezvoltarea sustenabila.

ISO 14067:2018 „Gaze cu efect de sera – Amprenta de carbon a produselor – Cerinte si orientari pentru cuantificare” este un standard care defineste principii, cerinte si recomandari pentru cuantificarea amprentei de carbon a produselor. Acesta are scopul de a cuantifica emisiile de GES in raport cu etapele ciclului de viata al produsului, de la extractia resurselor si sursele de materii prime, trecand prin fazele de productie si utilizare, pana la faza de sfarsit al ciclului de viata al produsului.

Amprenta de carbon a unui produs reprezinta suma totala a emisiilor de GES si a indepartarilor de GES asociate unui produs, exprimata ca CO2 echivalent si care este bazata pe o evaluare a ciclului de viata al produsului, cu schimbarile climatice ca unica categorie de impact.

Avantajele calculării amprentei de carbon a produselor:

  • Identificarea impactului asupra mediului pentru fiecare produs: Aceasta permite companiilor să înțeleagă în detaliu cum fiecare etapă a ciclului de viață al produsului contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră și să identifice punctele critice care pot fi îmbunătățite.
  • Creșterea eficienței operaționale: Prin analizarea amprentei de carbon a produselor, companiile pot găsi modalități de a reduce consumul de energie, de apă și alte resurse în timpul producției și distribuției, ceea ce poate duce la costuri mai mici.
  • Atracția consumatorilor conștienți de mediu: Tot mai mulți consumatori caută produse care au un impact minim asupra mediului. O amprentă de carbon redusă sau etichetarea clară a produselor poate aduce avantaje competitive pe piață.
  • Inovare și design ecologic: Calculele detaliate ale amprentei de carbon pot încuraja inovarea în designul produselor, folosind materiale mai durabile, tehnologii de producție mai curate și ambalaje ecologice.
  • Conformitatea cu reglementările: În unele piețe, legislația impune etichetarea sau raportarea amprentei de carbon a produselor, astfel că măsurarea acesteia ajută companiile să respecte reglementările.

Verificarea independenta a amprentei de carbon este esentiala, deoarece organizatiile sunt din ce in ce mai mult evaluate in functie de angajamentul lor in ceea ce priveste durabilitatea. Verificarea independenta ofera credibilitate, consecventa si exactitate a amprentei de carbon si permite comunicarea semnificativa a acesteia.

 

ISO 14068-1:2023 – Declaratiile organizatiilor privind neutralitatea emisiilor de carbon

Definitie: Neutralitatea emisiilor de carbon – stare de a fi neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon

Neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon – condiție în care, într-o anumită perioadă de timp, amprenta de carbon a fost redusă ca urmare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră sau a îmbunătățirii îndepărtării GES și, dacă tot a fost mai mare decât zero, a fost apoi contrabalansată prin compensare

 

Contextul legal si importanta actiunii climatice

Pentru a limita cresterea temperaturilor globale la maximum 1,5°C si pentru a evita efectele severe ale schimbarilor climatice, Grupul Interguvernamental de Experti in Schimbari Climatice (IPCC) recomanda atingerea neutralitatii carbonului pana in 2050.

Pactul Verde European, initiat de Comisia Europeana, vizeaza transformarea Uniunii Europene intr-o economie moderna, competitiva si eficienta in utilizarea resurselor. Se urmareste, de asemenea, ca pana in anul 2050, Uniunea Europeana sa atinga neutralitatea emisiilor de carbon si sa decupleze cresterea economica de utilizarea resurselor. Un obiectiv intermediar este reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in UE cu 55%, pana in 2030.

Cu toate acestea, este dificil de realizat un obiectiv pe termen lung de zero emisii nete fara recunoasterea realizarilor pe parcurs. In acest sens, neutralitatea carbonului poate fi de ajutor. Organizatiile care au un plan clar si au inceput sa faca reduceri reale ale gazelor cu efect de sera (GES) si imbunatatiri ale indepartarilor de GES pot contrabalansa amprenta de carbon ramasa folosind credite de carbon de inalta calitate pentru a atinge neutralitatea carbonului.

ISO 14068-1:2023, un standard international nou, stabileste cerintele pentru organizatiile care urmaresc neutralitatea carbonului pentru produse, servicii sau evenimente.

Acest standard ofera un cadru pentru cuantificarea, reducerea, indepartarea si compensarea emisiilor de gaze cu efect de sera, si este aplicabil pentru orice organizatie, publica sau privata.

Standardul subliniaza necesitatea unei ierarhii de actiuni – reduceri de emisii, imbunatatirea indepartarilor, apoi compensarea pentru emisii reziduale GES – si ofera un cadru pentru evitarea „greenwashing-ului”, bazandu-se pe experienta standardului anterior, PAS 2060.

In ultimii ani au existat multe declaratii de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon care nu au fost sustinute sau care au fost sustinute doar prin achizitionarea catorva credite de carbon, ceea ce a dus la riscul de “greenwashing”.

Respectarea standardului ISO 14068-1 inseamna ca organizatiile vor putea demonstra ca afirmatia lor privind neutralitatea in materie de carbon este sustinuta de actiuni reale de reducere a emisiilor de GES si include o cale clara de eliminare a tuturor emisiilor de GES posibile si imbunatatirea indepartarilor de GES, astfel incat sa nu se rezume doar la achizitionarea de credite de carbon de pe piata. Acest lucru imbunatateste semnificativ credibilitatea unei declaratii.

Avantajele verificarii declaratiilor privind neutralitatea carbonului

  • Credibilitate si transparenta: implementarea ISO 14068-1:2023 sporeste credibilitatea organizatiei in fata partilor interesate, inclusiv clienti, investitori si reglementatori;
  • Aliniere la standarde globale: se asigura conformitatea cu cele mai recente practici si cerinte in domeniul schimbarilor climatice;
  • Reducerea riscurilor: prin verificarea declaratiilor privind neutralitatea carbonului, organizatiile identifica si reduc riscurile asociate cu emisiile de gaze cu efect de sera, inclusiv riscurile financiare, operationale si de reputatie;
  • Acces la noi piete si oportunitati de finantare: organizatiile care demonstreaza angajamentul lor fata de sustenabilitate prin neutralitatea carbonului au acces mai usor la noi piete si oportunitati de finantare, in special in sectoare unde sustenabilitatea este un factor cheie;
  • Imbunatatirea raportarii corporative ESG / CSRD: standardul ajuta organizatiile sa imbunatateasca calitatea si consistenta raportarii lor privind sustenabilitatea si schimbarile climatice.

 

Concluzie

Calcularea amprentei de carbon, atât pentru produse, cât și pentru organizații, oferă avantaje semnificative, de la îmbunătățirea eficienței și reduceri de costuri, până la creșterea reputației și atragerea de clienți și investitori.

In plus este o conditie obligatorie in drumul spre atingerea neutralitatii emisiilor de carbon.

 

Rolul SRAC in promovarea sustenabilitatii

SRAC se distinge prin angajamentul fata de sustenabilitate, oferind un spectru complet de servicii de verificare si validare in domeniul protectiei mediului, inclusiv certificarea ISO 14001, verificarea gazelor cu efect de sera (GES) conform Regulamentului (UE) 2018/2067, verificarea EMAS, certificarea ISCC, verificarea si validarea declaratiilor GES conform standardelor ISO 14064-1 si ISO 14064-2, verificarea amprentei de carbon a produselor conform ISO 14067, Verificarea declaratiilor privind neutralitatea carbonului conform ISO 14068-1, ECOLABEL SRAC conform ISO 14024.

Angajamentul SRAC de a promova practici de afaceri responsabile din punct de vedere ecologic este esential pentru sprijinirea obiectivelor de sustenabilitate ale clientilor sai.

 

Autor :

Dr.ing. Cristian Roncea

Director Tehnic SRAC