Fii Un Exemplu – Mesajul Domnului Mircea Fechet – Ministrul Mediului , Apelor si Padurilor
Responsabilitatea față de mediu începe cu fiecare dintre noi!
Campania națională „O9atitudine – Fii Un Exemplu!”, inițiată în parteneriat cu InfoCons, Ministerul Energiei și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, este un apel clar către cetățeni, companii și instituții pentru a adopta un comportament sustenabil în viața de zi cu zi.
Protejarea resurselor naturale, reducerea deșeurilor, eficiența energetică și lupta împotriva poluării nu sunt doar obiective de politici publice, ci și acțiuni concrete pe care le putem implementa împreună. Puterea exemplului este cea mai valoroasă resursă pe care o avem pentru a construi un viitor mai verde.
Vă încurajez pe toți să vă alăturați acestui demers și să deveniți parte activă a schimbării. Prin fiecare gest responsabil, contribuim la un mediu mai curat și la o Românie mai sustenabilă, deoarece astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de implicare activă în protejarea mediului înconjurător.
„Fii un exemplu!” este o oportunitate de a ne uni forțele pentru a construi un viitor mai verde și mai sustenabil pentru noi toți, pentru a adopta comportamente responsabile față de natură.
Pentru Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor reprezintă o inițiativă care pune accent pe importanța gesturilor individuale în combaterea schimbărilor climatice, reducerea amprentei de carbon și utilizarea eficientă a resurselor naturale, prin care ne dorim să:
Inspirăm schimbare, demonstrând că fiecare acțiune contează, fie că vorbim despre reciclare, reducerea consumului de plastic, utilizarea responsabilă a apei sau adoptarea unor soluții ecologice în activitatea curentă.
Creștem gradul de conștientizare, informând populația despre impactul pe care îl au alegerile individuale asupra mediului și despre soluțiile sustenabile disponibile.
Promovăm parteneriate solide, subliniind necesitatea unei colaborări extinse între autorități, sectorul privat și societatea civilă pentru a construi un viitor mai verde.
Susținem un model comportamental responsabil prin puterea exemplului, prin implicarea liderilor, a organizațiilor și cetățenilor, creând un efect de domino care să ducă la un mediu mai curat și mai sănătos pentru generațiile viitoare.
Ministerul Mediului își reafirmă angajamentul față de politici publice sustenabile și măsuri concrete de protecție a mediului, dar succesul depinde de implicarea noastră, a tuturor.
Alege să „Fii un exemplu!” și să faci diferența!
Ce poți face ca simplu cetățean?
Adoptă un stil de viață sustenabil prin reducerea consumului de plastic de unică folosință, reciclarea corectă a deșeurilor, economisirea apei și a energiei sau alegerea transportului ecologic (bicicletă, transport public, mașini electrice).
Fii un exemplu în comunitate prin implicarea în acțiuni de ecologizare, sprijinirea inițiativelor locale de protecție a mediului sau prin educarea copiilor și a celor din jur cu privire la importanța unui comportament responsabil față de natură.
Promovează mesajul campaniei prin distribuirea în mediul online a informațiilor despre sustenabilitate, bune practici și inițiative ecologice, prin folosirea rețelelor sociale pentru postări, fotografii și videoclipuri cu exemple de bună practică și prin utilizarea hashtag-urilor dedicate (#FiiUnExemplu #PentruUnViitorVerde #Sustenabilitate) pentru a inspira și alți oameni să ni se alăture.
Schimbă-ți atitudinea, „Fii un exemplu!”, fii parte din schimbare!
Fii și tu ambasador al campaniei, demonstrând că totul e posibil atunci când ești asumat și îți pasă!
Implică-te, inspiră și transformă viitorul într-unul mai sustenabil!
Mircea FECHET Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor