Fii Un Exemplu – Mesajul Domnului Franck Neel – Președintele Federației Patronale a Energiei

În calitate de Președinte al Federației Patronale a Energiei, care cuprinde companii din sectorul energetic, inclusiv din cel de petrol și gaze, doresc ca, întâi de toate, să felicit InfoCons pentru campania „Fii un exemplu”. Sectorul energetic este într-o transformare foarte rapidă: companiile pe care le reprezentăm adoptă noi tehnologii nepoluante, caută să exploateze surse durabile de energie (radiația solară, masă vegetală și deșeuri cu impact poluant, căldura internă a pământului etc.). Toate acestea într-un ritm alert, uneori atât de alert încât zona legislativă are nevoie de imboldul nostru pentru a realiza cadrul legal necesar implementării măsurilor pe care le avem în vedere pentru decarbonizare.

De aceea, mă bucur că prin intermediul InfoCons pot vorbi cetățenilor despre modul în care sectorul energetic este implicat în decarbonizare. Este foarte important ca românii să înțeleagă ce înseamnă noile tehnologii, de ce ne sunt necesare tuturor și să ne susțină. Cu cât vor fi mai mulți românii care cunosc și acceptă aceste tehnologii, cu atât va fi mai ușor să realizăm tranziția energetică, proces care nu înseamnă doar un mediu mai curat, ci și energie mai multă și mai accesibilă pentru fiecare cetățean.

Una dintre tehnologiile despre care doresc să vorbesc este CCS/ CCUS (captarea, stocarea și utilizarea dioxidului de carbon). Această tehnologie presupune captarea emisiilor de dioxid de carbon la sursă și stocarea geologică a acestora (în foste depozite de hidrocarburi, selectate precis de echipe de specialiști) sau utilizarea lor pentru obținerea unor produse industriale (materiale de construcții, mase plastice etc.). Datorită acestei tehnologii, emisiile nu mai ajung în atmosferă, ci sunt stocate permanent și sigur, în depozite aflate pe uscat sau în mare.

Este important de știut că beneficiarii acestor tehnologii sunt atât companiile din sectorul energetic, cât și companii din industria cimentului, metalurgie și producția hârtiei. Măsurile europene privind poluarea vor fi tot mai drastice, iar emițătorii de CO₂ vor fi penalizați tot mai puternic, fapt ce se va reflecta în costurile produselor pe care aceste unități le aduc pe piață. De aceea, dezvoltarea tehnologiei CCS/ CCUS este crucială pentru a menține competitivitatea industriei românești și, în cele din urmă, pentru supraviețuirea acesteia într-o piață internațională tot mai dură.

Cum campania InfoCons are o componentă ce-i vizează pe tineri, voi scrie în calitate de părinte, cu gândul la responsabilitatea pe care o avem față de noua generație. Tehnologia CCS/ CCUS reprezintă pentru sectorul energetic una dintre tacticile pentru viitor. Este o șansă de a lăsa celor tineri nu doar un mediu mai curat, ci și o economie funcțională, care să nu fie frânată de costurile suplimentare ale emisiilor de carbon. De asemenea, reprezintă un adaos la patrimoniul de experiență și cunoaștere al industriei, o bază pentru noi inovații, precum și un domeniu în care să activeze noi generații de specialiști.

 

Franck Neel

Președintele Federației Patronale a Energiei