ABORDAREA EUROPEANA PRIVIND CAPTAREA , STOCAREA SI UTILIZAREA DURABILA A CO2
Creșterea economiei globale exercită o presiune mult prea mare asupra resurselor Terrei. Situația se va agrava pe măsură ce populația mondială se apropie de cifra de 9 miliarde de locuitori. O concurență mai mare pentru resurse limitate va conduce la creșterea prețurilor și a instabilității, tendințe globale care vor avea un impact imens asupra economiei europene.
Din acest motiv, UE depune eforturi pentru utilizarea eficientă și durabilă a resurselor. Materii prime cum ar fi apa, minereurile și lemnul trebuie să fie gestionate mai eficient pe întreaga durată a ciclului de viață, din momentul extracției până în cel al eliminării.
Reducerea dependenței de resurse limitate va ajuta Europa să devină mai puțin vulnerabilă la întreruperile în aprovizionare și la volatilitatea prețurilor de pe piață. Tehnologiile ecologice și energia regenerabilă, industriile ecologice și reciclarea își pot aduce, de asemenea, contribuția. Situația se va îmbunătăți pentru toată lumea. Dacă vom continua să utilizăm resursele în ritmul actual, până în 2050 vom avea nevoie de două planete.
Trei sferturi din impactul nostru asupra mediului este generat de sectorul produselor alimentare și al băuturilor, de clădiri și transporturi. Iată de ce avem nevoie de un nou mod de a produce și consuma alimentele, de o mai bună infrastructură și de sisteme de transport mai puțin poluante. Reproiectarea produselor va fi benefică atât pentru noi, cât și pentru mediu.
Pentru a face tranziția, trebuie să punem în aplicare semnalele de preț adecvate. Europa are nevoie de politici clare pentru a permite aceste transformări.
În viziunea UE, este nevoie de o economie care să crească, respectând, în același timp, limitele planetare și constrângerile în materie de resurse. Pentru ca resursele să fie utilizate mai eficient, milioane de întreprinderi și consumatori vor trebui să își transforme practicile de producție și consum. Toate părțile implicate vor trebui să se asigure că politica, finanțarea, investițiile, cercetarea și inovarea sunt orientate în aceeași direcție.
Europa 2020, strategia de creștere a UE, vizează transformarea Uniunii Europene într-o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Unul dintre elementele de bază ale acestei inițiative este Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic. Aceasta arată drumul către o economie mai durabilă, cu inițiative politice al căror scop este stimularea inovării pentru obținerea de beneficii economice și de mediu, pe termen scurt și lung.